SONDAJ Circa 3 din 4 români au cel puţin o urgenţă locativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casele românilor sunt tot mai greu încercate de confortul modest, de trecerea anilor şi de povara costurilor de întreţinere. În populaţia urbană, 20-65 ani cu venit stabil, 72% au cel puţin o urgenţă locativă.

Şi fără îndoială că situaţia locuinţelor din mediul rural este şi mai dificilă, se arată într-un studiu realizat de IRSOP pentru Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR).

Conform sondajului IRSOP:            

• 59% au mai mult de 2 urgenţe locative.

• Una din patru gospodării se plânge de spaţiu insuficient şi frig în casă.

• Una din cinci gospodării are probleme de etanşeitate sau necesită consolidare antiseismică.

• Între 12% şi 16% din totalul gospodăriilor urbane au nevoie de înlocuiri sau reparaţii majore la diferitele categorii de instalaţii.

„Fiecare om, fiecare familie îşi doreşte şi încearcă să locuiască mai bine. Finanţarea creşterii confortului locativ este o urgenţă pentru dezvoltarea şi incluziunea socială: veniturile gospodăriilor sunt prea mici, economisirea e expusă la nevoi şi tentaţii multiple si observăm că persistă teama de credit”, arată reprezentanţii IRSOP. 

Conform legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului adoptate de Parlament, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) vor modifica în mod corespunzător normele metodologice de aplicare necesare punerii în practică a noii legi.

Sistemul BAUSPAR a avut un aport deosebit la reconstruirea Europei încă din anii 1950. Sistemul de economisire creditare a oferit „cadrul de lucru” instituţional pentru a ajuta într-o perioadă în care alte resurse financiare erau limitate sau foarte scumpe. Băncile de locuinţe oferă credite in domeniul locativ cu dobânzi fixe.

Principiile fundamentale ale sistemului de economisire creditare sunt simple. Întâi clientul BAUSPAR economiseşte, statul susţinând prin intermediul unei prime de stat acest comportament, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienţi care îşi doresc acest lucru şi care sunt eligibili.

Sistemul BAUSPAR reprezintă un element important al sistemului financiar. Economiilor emergente le este recomandat să susţină dezvoltarea şi extinderea unui astfel de sistem. Elemente importante pentru susţinerea acestora sunt reprezentate de accesibilitatea sistemului BAUSPAR pentru toate segmentele de populaţie, inclusiv pentru cei cu venituri medii sau sub-medii, precum şi faptul că statul oferă o primă pentru depuneri, iar această primă este acordată tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite