Se scumpesc rovinietele pentru camioanele de peste 3,5 tone
0
Guvernul a aprobat un proiect de lege care introduce noi tarife, mai scumpe, la rovinietele pentru autovehicule care transportă marfă, mai grele de 3,5 tone.
Proiectul de lege are menirea să scoată România din procedura de infrigement de către Comisia Europeană. Principala modificare constă în stabilirea unor proporţii între nivelul anual şi cel intermediar al rovinietei cu valabilitate de o zi, şapte zile şi 30 zile, scrie News.ro.
„În acest sens, prin modificarea tarifelor existente în conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica următoarele proporţii: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful săptămânal va fi maximum 5% din tariful anual şi tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful annual“, a precizat Guvernul.
Pentru autoturisme şi autovehiculele de transport de pasageri, tarifele rămân neschimbate.
Concret, proiectul de lege majorează de la 320 euro, în prezent, până la 550 euro preţul rovinietei pentru un an, pentru camioanele cu masa cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone. Pentru această categorie, tariful pentru o zi creşte de la 4 euro până la 11 euro, cel pentru şapte zile – de la 20 euro la 27 euro, cel pentru 30 de zile – de la 52 euro la 55 euro, iar tariful pentru 90 de zile – de la 120 euro la 155 euro.
Pentru camioanele cu masa cuprinsă între 7,5 şi 12 tone, preţul rovinietei pe un an se majorează de la 560 euro până la 635 euro, iar pentru o zi – de la 7 euro la 11 euro. În schimb, tariful pentru 90 de zile scade de la 210 euro la 180 euro, cel pentru 30 de zile – de la 91 la 63 euro, iar cel pentru şapte zile – de la 35 euro la 31 euro.
Pentru camioanele cu masa de cel puţin 12 tone şi cel mult trei axe, rovinieta pe un an rămâne la un preţ de 720 euro, cea pentru o zi se scumpeşte cu 2 euro, până la 11 euro, dar cele cu alte durate se ieftinesc. De asemenea, la camioanele cu masa de cel puţin 12 tone şi cel puţin patru axe, tarifele se menţin între 11 euro pentru o zi şi 1.210 euro pentru un an, dar se modifică pentru alte durate.
Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru că nu a transpus în legislaţie prevederile Directivei 2011/76/UE până la 16 octombrie 2013.