Salariile uriaşe pe care le câştigă şefii arbitrului telecom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii din cadrul ANCOM, autoritatea care reglementează piaţa comunicaţiilor electronice, au salarii uriaşe. Numai şeful autorităţii, fostul premier Sorin Grindeanu, câştigă 8.892 de lei, adică mai mult de trei salarii medii nete pe economie, în timp ce directori din cadrul instituţiei au lefuri de peste 16.000 de lei.

Deputatul PNL Florin Claudiu Roman a solicitat luna trecută informaţii privind veniturile membrilor conducerii şi ale personalului din cadrul ANCOM, precum şi numărul de noi angajări făcute în anul 2018.

Răspunsurile ANCOM, publicate de HotNews, arată că salariul mediu net pe instituţie a fost de 7.603 lei în primele nouă luni din acest an.

Redăm mai jos integral răspunsurile preşedintelui ANCOM:

„Salariul mediu net pe instituţie, de la începutul anului şi până la finalul lunii septembrie (cel aferent lunii octombrie 2018 nu este disponibil întrucât se calculează în ultima zi a lunii), a fost în cuantum de 7.603 lei. 

Vă precizăm că salariile de bază ale membrilor conducerii instituţiei sunt stabilite conform prevederilor art.11 alin.(2) ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "salariul de bază al preşedintelui şi vicepreşedinţilor ANCOM este stabilit la nivelul indemnizaţiei cuvenite funcţiei de secretar de stat, în cazul preşedintelui, şi, respectiv, funcţiei de subsecretar de stat, în cazul vicepreşedinţilor". Astfel, la data prezentei adrese, salariul preşedintelui instituţiei este în cuantum de 8.892 lei net, iar salariul  vicepreşedinţilor instituţiei este de 7.780 lei net. 

Veniturile de natură salarială medii/lună, în valoare netă, pentru angajaţii instituţiei care deţin funcţia de director, au fost, pentru cele nouă luni ale anului 2018, în cuantum de 16.225 lei.  

Conform Contractului Colectiv de Muncă care se aplică angajaţilor Autorităţii, 5 persoane  care deţin funcţia de director şi care au copii minori, au primit, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, o sumă în cuantum de 354 lei net/copil, iar cu ocazia zilei de 1 iunie, o sumă de 354 lei net/copil. 

Totodată, conform acestui document, 3 persoane de sex feminin angajate în ANCOM care deţin funcţia de director au primit, cu ocazia zilei de 8 martie, suma de 354 lei net/persoană. 

În afară de aceste sume, 3 angajaţi care deţin funcţia de director au primit vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei/angajat, sumă impozitată în conformitate cu legislaţia în vigoare. 

Precizăm că toţi angajaţii ANCOM care deţin funcţia de director au obligaţia de a completa declaraţii de avere, care sunt publicate pe site-ul instituţiei, la adresa www.ancom.org.ro/declaratii-de-avere.

De la începutul acestui an şi până în prezent au fost angajate pe posturile vacante din cadrul ANCOM 36 de persoane.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite