S-a semnat contractul de finanţare pentru extinderea unui drum la patru benzi în portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Primaria Constanta
Foto: Primaria Constanta

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a semnat contractul de finanţare de aproape 60 milioane lei pentru extinderea la patru benzi a drumului de circulaţie existent între Poarta 10 bis şi Poarta 10 de la Portul Constanţa, a anunţat, miercuri, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.

„Pe 25 mai 2021, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a semnat contractul de finanţare a proiectului 'Extinderea la 4 benzi a drumului de circulaţie existent între Poarta 10 bis şi Poarta 10', proiect finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare. Valoarea contractului de finanţare este de 59.923.500 lei, inclusiv TVA, din care: fonduri europene 42.840.425 lei, buget de stat 16.931.350 lei şi contribuţia CN APM SA, 151.725 lei”, informează compania.

Prin intermediul acestui proiect se vor realiza un drum cu 4 benzi de circulaţie cu o lungime de 982 metri, în incinta portului, un sens giratoriu adaptat la un trafic semnificativ de vehicule lungi cu remorci sau semiremorci şi două bretele de acces ce vor reprezenta punctul de conexiune pe fiecare sens de circulaţie de acces intrare sau ieşire pe la Poarta 10 bis.

„Obiectivul general al proiectului 'Extinderea la 4 benzi a drumului de circulaţie existent între Poarta 10 bis şi Poarta 10' îl constituie modernizarea infrastructurii portuare în vederea manipulării unui volum crescut de marfă, în condiţii competitive, modernizarea şi fluidizarea drumului de circulaţie existent între Poarta 10 bis şi Poarta 10 care să reducă timpul de tranzitare a autovehiculelor către porţile de acces ale portului Constanţa, în condiţii de siguranţă”, arată compania.

Investiţia va contribui la creşterea eficienţei operaţiunilor de încărcare – descărcare a mărfurilor care sosesc sau părăsesc portul Constanţa pe cale rutieră şi va determina o creştere a capacităţii infrastructurii prin posibilitatea de a opera un volum mai mare de marfă într-un timp mai scurt, adaugă compania.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite