Preşedintele Klaus Iohannis a trimis legea insolvenţei persoanelor fizice la reexaminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea privind insolvenţa persoanelor fizice a fost trimisă la reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis. Actul normativ reajunge astfel în Parlament.


Legea ar fi trebuit implementată începând din noiembrie, după ce aleşii devansaseră termenul stabilit iniţial, respectiv începutul anului viitor. 

Astfel, la începutul lunii octombrie, Parlamentul a decis că Legea insolvenţei personale, prin care o persoană fizică poate să-şi îngheţe plăţile către creditori, să se aplice de la 1 noiembrie, deşi Guvernul stabilise ca prevederile legii să se aplice de la începutul anului viitor.

„Termenul de intrare în vigoare prevăzut la art.93 teza întâi din Legea nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, se prorogă până la data de 31 octombrie 2016“, este amendamentul adus legii. 
 
La jumătatea anului trecut, Parlamentul a adoptat un proiect de lege referitor la insolvenţa persoanelor fizice, prima lege de acest fel din România care reglementa situaţia celor care au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile.
 
În luna ianuarie a acestui an, Guvernul a aprobat înfiinţarea comisiilor de insolvenţă, acestea fiind necesare pentru aplicarea legii falimentului personal. Premierul Dacian Cioloş le-a cerut atunci miniştrilor ca în cazul în care au ordonanţe de prorogare pentru anumite legi să respecte planul de măsuri pentru a putea pregăti implementarea lor şi a evita o nouă amânare a aplicării. 

Termenul de intrare în vigoare a unei legi trebuie să permită autorităţilor să-şi exercite atribuţiile

Iată ce scrie în cererea de reexaminare a Preşedintelui

„Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 prevede că termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, prevăzut la art. 93 teza întâi din actul normativ menţionat, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016. Prin Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, termenul prorogat este stabilit pentru data de 31 octombrie 2016.

Termenul de intrare în vigoare a unei legi trebuie astfel stabilit încât să permită tuturor autorităţilor publice şi/sau instituţiilor publice să-şi exercite atribuţiile constituţionale şi legale referitoare atât la respectarea procedurilor de adoptare, promulgare, publicare, cât şi la stabilirea măsurilor ce decurg din aplicarea legii respective. Or, devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015, chiar şi cu două luni, poate afecta procesul de asigurare a măsurilor concrete privind alocarea resurselor umane şi bugetare necesare pentru organizarea şi funcţionarea comisiilor avute în vedere de Legea nr. 151/2015, cât şi a completelor de judecată. În lipsa cadrului funcţional şi organizatoric adecvat, apreciem că intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 151/2015 la data de 31 octombrie 2016 este de natură să facă inaplicabilă atât procedura administrativă de insolvenţă pe bază de plan de rambursare, cât şi procedura simplificată de insolvenţă.

Intrarea în vigoare a dispoziţiilor ce reglementează procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active are, de asemenea, impact şi asupra activităţii de înfăptuire a justiţiei, impunând suplimentarea prealabilă şi semnificativă a personalului instanţelor de judecată. Acesta este un proces complex, ce se desfăşoară, de regulă, potrivit unui calendar, a cărui devansare poate impieta asupra aplicării legii. În acest sens, considerăm că în analiza deciziei de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 ar trebui consultat Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite