Oficial: Tarom poate fi salvat doar prin măsuri radicale
0Tarom are potenţial de redresare, însă va trebui o voinţă politică solidă din partea următorului guvern pentru a lua măsuri radicale şi pentru a aşeza compania „pe baze economice reale, adaptate la economia de piaţă din 2017”, a spus astăzi în cadrul audierilor din Comisia de Transport din Senat, Ionuţ Moşteanu, secretar de stat în Transporturi.
Opt ani la rând compania a înregistrat de pierderi, anul trecut acestea urcând la 6,1 milioane de euro. Ultimul an în care compania a înregistrat profit a fost 2007.
„ Compania are o cotă de piaţă din care pierde câte un pic, însă este destul de solidă şi există potenţial de redresare, însă va trebui o voinţă politică solidă în decursul anului viitor pentru a lua nişte măsuri un pic radicale pentru a aşeza pe baze economice reale, adaptate la economia de piaţă din acest domeniu în 2017”, a afirmat Moşteanu, în faţa parlamentarilor.
Oficialul din transporturi a menţionat că Tarom se confruntă cu o concurenţă agresivă din partea companiilor low-cost, care îi erodează cota de piaţă.
Compania de stat a fost depăşită anul trecut de compania ungară low-cost Wizz Air pe piaţa românească după numărul de pasageri transportaţi, iar în acest an ar putea coborî şi sub concurentul român Blue Air, care şi-a extins puternic activitatea în ultimul an, arată datele prezentate de companiile din piaţă.