Noi atribuţii de control pentru Inspecţia Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Au fost redefinite atribuţiile generale şi specifice, pe domenii de activitate specifice, respectiv relaţii de muncă, securitate şi sănătate în muncă şi supravegherea pieţei, astfel încât să fie evitat paralelismul cu celelalte atribuţii reglementate în prezent de Legea nr. 108/1999.

Inspecţia Muncii va avea noi competenţe în activitatea de control în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al acestei instituţii din subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

”Prin reglementarea organizării şi competenţelor Inspecţiei Muncii se are în vedere întărirea rolului acestei structuri cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi creşterea calităţii şi eficienţei actului de control”, a informat Executivul, precizând că au fost redefinite atribuţiile generale şi specifice, pe domenii de activitate specifice, respectiv relaţii de muncă, securitate şi sănătate în muncă şi supravegherea pieţei, astfel încât să fie evitat paralelismul cu celelalte atribuţii reglementate în prezent de Legea nr. 108/1999. 

În perioada ianuarie-iunie 2017, au fost efectuate de către Inspecţia Muncii 69.295 de controale în domeniul relaţiilor de muncă, respectiv securitate şi sănătate în muncă.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 39.013 controale, din care 37.315 controale efectuate pentru identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, în timp ce în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au făcut 30.282 verificări.

În urma acestor controale s-au aplicat 53.631sancţiuni contravenţionale din care în domeniul relaţiilor de muncă -11.557 total sancţiuni contravenţionale (3.131 amenzi - 27,10% şi 8.426 avertismente -  72,90%), iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă - 42.074  total sancţiuni contravenţionale (1.868 amenzi – 4,44% şi 40.206 avertismente – 95,56%).

Pe lângă acţiunile de verificare curente, Inspecţia Muncii a desfăşurat şi campanii naţionale de control pe mai multe domenii de activitate.

Numărul de salariaţi activi înregistraţi în Registrul general de evidenţă a salariaţilor la data de 30.06.2017 este de 5.595.410.

Numărul contractelor de muncă active la data de 30.06.2017 este de 6.348.629.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite