Ministrul Energiei, după discuţiile de sâmbătă cu FMI: „Suntem într-o zonă pozitivă, dar nu pot spune mai mult“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Suntem într-o zonă pozitivă a discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, dar deocamdată nu pot spune mai mult", a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Andrei Gerea, ieşind de la negocierile cu delegaţia FMI.

Ce ar putea să însemne acest „Nu pot spune mai mult“?

Potrivit unor surse oficiale, în domeniul energetic trebuiau discutate trei subiecte importante printre care şi calendarul liberalizării pieţei gazelor.

Experţii FMI s-au întâlnit cu reprezentanţii tuturor ministerelor pentru a se stabili dacă va mai exista un nou acord cu instituţia financiară internaţională. Întâlnirile au început vineri, dar continuă şi sâmbătă.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Andrea Schaechter, se află în România din 27 ianuarie până pe 10 februarie pentru a treia evaluare a acordului preventiv aflat în derulare. Primele două evaluări ale actualului acord au fost realizate în prima parte a anului trecut.

Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, a declarat, într-un comunicat transmis înainte de începerea misiunii FMI, că vor avea loc consultări în cadrul Articolului IV şi a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv încheiat cu România, care a fost aprobat în data de 27 septembrie 2013.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite