Konieczny (Fondul Proprietatea): Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia CEO, este la un pas de faliment

Konieczny (Fondul Proprietatea): Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia CEO, este la un pas de faliment

Greg Konieczny, Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea s-a arătat miercuri îngrijorat de situaţia în care se află Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, despre care Greg Konieczny, manager al Fondului Proprietatea, spune că este la un pas de faliment.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Dintre toate companiile la care suntem acţionari, suntem foarte îngrijoraţi de situaţia de la Complexul Energetic Oltenia. Am văzut că preţurile mari din energie de anul trecut au ajutat, însă sunt la limita dintre a supravieţui sau nu ca şi companie”, a declarat miercuri, într-o întâlnire cu presa, Greg Konieczny, manager al Fondului Proprietatea.

FP a prezentat miercuri un raport, iar potrivit evaluărilor independente ale deţinerilor nelistate la data de 29 decembrie 2017, CE Oltenia era evaluată la 32 milioane lei, de la zero lei în 2016. Potrivit datelor din ianuarie, CE Oltenia estimează pentru anul trecut un profit brut de 186,4 milioane lei, după trei ani consecutivi de pierderi. În 2016, compania a avut pierderi de 139,8 milioane lei.

Ultimul an când a realizat profit a fost 2013, când societatea a raportat un rezultat net de 4,59 milioane lei. Konieczny a vorbit totodată şi de listarea producătorului de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat. El afirmă că, cel mai probabil, listarea va avea loc anul viitor, dar depinde de decizia Guvernului.

”Anul viitor, listarea Hidroelectrica ar fi posibilă. Depinde de când va demara Guvernul acest proces. Un astfel de proces privind IPO durează între 10 şi 12 luni şi trebuie să înceapă cu un comitet privind listarea, care să desemneze o echipă profesionistă, care să lucreze la prospect”, spune oficialul.

În ceea ce priveşte procentul cu care compania de stat se va lista, el spune că este cu atât mai bine cu cât procentul este mai mare. Potrivit raportului FP, Hidroelectrica era evaluată la 3,56 miliarde lei, la sfârşitul anului trecut, de la 3,38 miliarde lei în 2016.

De asemenea, acţionarii Fondului Proprietatea au decis miercuri numirea a trei membri în Comitetul reprezentanţilor FP ca urmare a expirării a două dintre mandate începând cu data de 5 aprilie, iar a altuia începând cu 14 aprilie.

Potrivit sursei citate, acţionarii Fondului Proprietatea au decis numirea a trei noi membri ai Comitatului reprezentanţilor - Julian Rupert Francis Healy, Piotr Rymaszewski şi Steven Cornelis Van Groningen. Mandatul celor trei noi membri va începe în 14 martie şi va dura 3 ani, cu posibilitatea de reînnoire.

citeste totul despre: