Iohannis: Am atras atenţia Guvernelor, în special celor 3 din ultimul an, că predictibilitatea nu e un slogan la care se apelează doar cu ocazia seminariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis la aniversarea a 25 de ani a Camerei de Comerţ Americane din România (AmCham România)
Preşedintele Klaus Iohannis la aniversarea a 25 de ani a Camerei de Comerţ Americane din România (AmCham România)

Pentru a obţine un parcurs economic durabil, decidenţii de politică economică trebuie să fie capabili să ofere încredere mediului privat prin măsuri bine fundamentate, transparente şi mai ales predictibile, care să rezolve problemele din economie nu să creeze altele, poate chiar mai mari, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, prezent la aniversarea a 25 de ani a Camerei de Comerţ Americane din România (AmCham România).

„În calitate de oameni de afaceri, dumneavoastră înţelegeţi cel mai bine faptul că performanţa mediului de afaceri nu poate fi pentru prea mult timp deasupra calităţii politicilor economice pe care Guvernul le promovează. De aceea am atras atenţia tuturor Guvernelor, dar cu precădere celor 3 din ultimul an, că predictibilitatea economică nu este un slogan la care se apelează doar cu ocazia seminariilor”, a atras atenţia preşedintele, vorbindu-le oamenilor de afaceri prezenţi la eveniment.

Potrivit lui Iohannis, lipsa de predictibilitate atrage şi lipsa de sustenabilitate a performanţelor economice, iar mediul de afaceri ştie cel mai bine că ceea ce se câştigă uşor de multe ori se pierde la fel de uşor.

Preşedintele a evidenţiat faptul că România a încheiat anul 2017 cu o creştere record din Uniunea Europeană, de 7%, dar a precizat că acest lucru generează însă şi o serie de contradicţii şi, bineînţeles, foarte multe aşteptări.

„Dincolo de dimensiunea cantitativă a creşterii economice, reperele acestea în materie de producţie şi competitivitate aparţin dumneavoastră, mediului de afaceri. În special acolo unde şi-atunci când investiţiile vizează perspective de dezvoltare pe termen lung şi sectoare competitive ale economiei noastre.  Exemplu: sectorul IT, sectorul energetic şi industria auto sunt în prezent domenii cu un potenţial economic deosebit de important pentru România. Sectorul IT a depăşit constant ponderea de 5% din PIB, fiind deasupra mediei europene şi în plină expansiunea. Inovaţia şi tehnologia vor constitui platforma indispensabilă a economiei viitorului, iar potenţialul creativ pe care România îl deţine merită a fi pus în valoare”, a precizat Klaus Iohannis.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite