Guvernul a demarat discuţiile pentru renunţarea la cota unică de impozitare şi introducerea impozitului pe gospodărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor pregăteşte o modificare fiscală ce va elimina cota unică de impozitare şi va introduce, în schimb, impozitul pe gospodărie. Analiştii susţin că intenţiile Guvernului sunt neclare, însă se îndreaptă spre impunerea unor cote progresive de impozitare tot mai mari, în contextul discuţiei despre depăşirea ţintei de deficit.

UPDATE 22.24 Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine că PSD ”are intenţia să renunţe la cota unică” de impozitare de 16%, acesta afirmând că PNL trebuie să se folosească de toate mijloacele parlamentare şi extraparlamentare pentru a împiedica acest lucru.

”Partidul Social Democrat, în ciuda minciunilor sfruntate proferate de toţi liderii, începând cu domnul Dragnea şi terminând recent cu domnul Grindeanu, şeful Guvernului, are intenţia să renunţe la cota unică de 16%. Care, vă readuc aminte, este un succes al Alianţei DA, al partidelor care au format Partidul Naţional Liberal nou. Este, dacă vreţi, singura cale prin care românii care muncesc au căpătat ceva prosperitate, au avut acces la un trai mai bun şi au clădit o speranţă pentru ei şi pentru copiii lor. (...) Din păcate, în România, din cauza prea multor politici de stânga, inclusiv când la Guvern au fost partide de dreapta, nu avem alte mijloace de propăşire decât rezultatul direct al muncii. Noi nu avem bursă, nu avem piaţă de capital organizată, nu avem fonduri de investiţii în care românul să-şi pună acolo rezultatul muncii lui şi să-l multiplice. (...) Ei bine, PSD, repet, în ciuda minciunilor sfruntate şi ale şefului PSD şi ale şefului de Guvernare, are această intenţie. I-a ieşit porumbelul pe gură domnului Daniel Constantin acum vreo trei săptămâni. I-a tras Dragnea o smetie, a tăcut din gură, dar acum două, trei zile a mai vorbit cineva”, a spus Cătălin Predoiu, marţi după amiază, la Ploieşti, în discursul ţinut în faţa delegaţilor prezenţi la conferinţa privind alegerea conducerii PNL Prahova, potrivit News.ro.

În acest context, liderul liberal care candidează pentru şefia partidului a spus că PNL trebuie să se foloseasă de toate mijloacele pentru a împiedica Guvernul să modifice impozitarea în baza cote iunice.

”Eu doresc să pun în vedere PSD-ului să nu îşi bată joc de românii care muncesc şi vă chem să fim uniţi în acest demers. Vrem să fie alături de noi clasa de mijloc şi antreprenorii? Foarte bine, ăsta este un moment foarte bun. Trebuie să gândim toate, toate metodele de luptă politică parlamentară şi extraparlamentară, să împiedicăm renunţarea la cota unică”, a mai spus Predoiu.

***

Discuţii în privinţa cotei unice şi a impozitului pe gospodărie au demarat pe grupuri de lucru, între Ministerul Finanţelor şi reprezentanţii mediului de afaceri şi din rândul consultanţilor fiscali, însă discuţiile sunt deocamdată în stare incipientă.

„E vorba de un mecanism de deduceri fiscale pentru gospodării şi din cauză că în acest moment nu există în Codul Fiscal conceptul de gospodărie şi nici cel de familie, aşa cum e în alte ţări. Acum se încearcă o redefinire din punct de vedere fiscal a acestor concepte”, scrie HotNews.ro, citând surse apropiate discuţiilor. 

„În state gen Germania şi Franţa, unde cota maximă de impozitare este foarte ridicată, pentru a mai «îndulci» acest nivel ridicat al impunerii fiscale, exista deductibilităţi pe care cetăţenii le pot aplica pentru diferite cheltuieli - cu şcoala copiilor, pentru diferite investiţii pe care le fac sau chiar în funcţie de numărul de copii pe care îi au. Ai noştri încearcă să construiască un sistem similar, dar discuţiile sunt încă la început. Din câte am înţeles, se doreşte ca declaraţiile de venit să se depună pe familie sau pe gospodărie, iar dacă unul din soţi câştigă mai mult şi s-ar încadra la cota maximă de impunere, să se calculeze o medie pe familie a veniturilor pentru ca această medie să fie mai mică decât venitul individual al celui care câştigă cel mai bine din familie”, au declarat pentru HotNews participanti la discuţii. Noul impozit ar urma să fie aplicat începând din 1 ianuarie anul viitor.

Şi programul de guvernare al PSD face referire la un impozit diferenţiat. „Începând cu 2018, odată cu introducerea impozitului diferenţiat pe venitul global (IVG), de 0%, respectiv 10%, anual, pentru fiecare gospodărie din România se va completa o declaraţie de venit global de către consultanţii fiscali, în numele membrilor acelei gospodării. Această declaraţie de IVG va avea ca bază de plecare declaraţia de patrimoniu, care se va depune o singură dată, în acelaşi condiţii precum declaraţia de venit global. Arondarea populaţiei la consultanţii fiscali precum şi funcţionarea acestora se va face prin Hotărâre de Guvern în urma dezbaterilor publice. Pe lângă rolul de a completa şi depune declaraţiile de mai sus, consultantul fiscal va prelua şi sarcina de a plăti toate taxele şi impozitele datorate de către persoanele fizice aflate în portofoliu său, către administraţiile şi instituţiile publice centrale şi locale. Această masură va duce la eliminarea ghişeelor pentru persoane fizice din ţară, din cadrul tuturor instituţiilor publice din România. Selectarea şi pregătirea celor care doresc să devină coonsultanţi fiscali se va face etapizat, până cel tîrziu la 1 decembrie 2018, atunci când pe modelul din SUA, fiecare român va beneficia de suportul unui astfel de consultant”, se arată în programul de guvernare.

Impozitare progresivă

Sursele citate mai arată că de la 1 ianuarie s-ar putea renunţa şi la cota unică, urmând a se trece la impozitare progresivă.

Primele informaţii arată că veniturile sub 2000 de lei nu vor fi impozitate, cele peste 2000 de lei vor fi impozitate cu 10%, dar nu e clar cu cât vor fi impozitate veniturile cele mai mari. „Aşa este trecut în acest moment în programul de guvernare, dar noi bănuim fie ca ce e peste 2.000 de lei vor fi impozitaţi cu mai mult de 10%, fie se va pune un nou prag al veniturilor, dincolo de care cota de impunere va fi mult mai consistentă”, au mai spuns participanţii la discuţii.

Programul de guvernare al PSD mai arată că atât pentru cei cu activităţi independente, cât şi pentru salariaţi şi pensionari, impozitul pe veniturile mai mici de 2.000 lei/ lună va fi 0. „În acest fel, creştem clasa de jos spre clasa de mijloc, fără însă a împovăra firmele care plătesc salariile. Dimpotrivă, continuând pe linia reducerii contribuţiilor cu 5 puncte procentuale adoptată în 2014 de PSD, cu o nouă reducere de 4,25 puncte procentuale din 2018. Totodată, vom elimina 4 din cele 6 contribuţii plătite astăzi”, potrivit programului.

Acesta mai prevede că cei cu activităţi independente, atât PFA cât şi alte tipuri de persoane juridice vor datora impozit pe venit 10%, faţă de 16% în prezent, iar contribuţiile sociale şi de sănătate se vor plăti doar ca persoană fizică şi nu pe activitatea desfăşurată. CAS-ul se va putea plăti la fondurile proprii de pensii (private), fără a mai exista obligaţia de a se plăti la bugetul asigurărilor sociale de stat, iar CASS-ul se va plăti integral ca persoană fizică, la nivelul salariului minim pe economie, indiferent de numărul de activităţi desfăşurate. CASS nu se va plăti de către persoanele care realizează veniturile independente dar care sunt scutite de plata acestei contribuţii (pensionari, persoane cu handicap,tineri, persoane aflate în întreţinere etc).

Ce spun analiştii

Consultantul fiscal Gabriel Biriş susţine că participarea mediului de afaceri şi a specialiştilor în fiscalitate la discuţii fără a se cunoaşte exact care sunt intenţiile guvernului este neproductivă şi periculoasă pentru că se poate da senzaţia că participanţii la discuţii sunt de acord cu astfel de propuneri.

Potrivit lui Biriş, impozitul pe gospodărie este un concept nou în legislaţia noastră fiscală şi este specific statelor care au cote progresive mari, de peste 40%, aşa cum avea şi România până în 2004.

Biriş precizează că introducerea acestui concept în discuţie, „mai ales în contextul discuţiilor din ce în ce mai intense pe marginea deficitului excesiv, ne duce cu gândul la faptul că guvernul nu spune ceva ce toţi şuşotesc pe culoare: renunţarea la cota unică (şi impozitul 0/10% tot o cotă unică e în realitate) şi reîntoarcerea la cote progresive semnificativ mai mari”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite