Fermierii au obţinut în stradă ce puteau primi prin negocieri: sprijin pentru sectorul lapte şi urgentarea subvenţiilor
0Protestele crescătorilor de animale au avut ca efect deblocarea unor proiecte pe care Guvernul oricum le pregătise anterior, cum ar fi acordarea de ajutoare speciale pentru sectorul laptelui, urgentarea subvenţiilor agricole şi reglementarea grupurilor de producători.
Principalele revendicări cu care au ieşit ieri în stradă aproximativ 2.000 de fermieri au fost îndeplinite de către Guvern, în condiţiile în care o serie de măsuri şi facilităţi erau deja pregătite pentru adoptare.
În negocierile din zilele anterioare, reprezentanţii Guvernului n-au reuşit să-i convingă pe zootehnişti că sunt în pregătire mai multe acte normative prin care li se îndeplinesc doleanţele, astfel că mişcările de stradă au devenit inevitabile.
În principiu, crescătorii de animale îşi doreau un sprijin mai consistent pentru sectorul producţiei de lapte şi urgentarea subvenţiilor agricole şi iată că Guvernul a ieşit exact cu aceste măsuri: APIA acordă, începând chiar din 22 martie, un „ajutor excepţional“ pentru fermierii din sectorul laptelui, iar Ministerul Finanţelor a deblocat, pe 23 martie, 3,6 miliarde de lei pentru dinamizarea mecanismelor de subvenţionare agricolă.
Câţi bani primesc zootehniştii
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează, într-un comunicat, că începând cu data de 22 martie 2016 se pot depune cereri pentru ajutorul excepţional destinat fermierilor din sectorul laptelui şi produselor lactate.
Pentru a beneficia de ajutorul financiar, producătorii de lapte de vacă trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiţii:
** sunt înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, şi deţin cotă de livrări la data de 31 martie 2015;
** sunt în activitate, au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim cumpărător, şi deţin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului;
** producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone de lapte în anul de cotă 2014-2015.
Suma cuvenită fiecărui producător, în cazul ajutorului financiar, se calculează de către APIA conform cantităţii de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, astfel:
** 240 de euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 de tone inclusiv;
** 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 de tone şi până la 200 de tone inclusiv;
** 2.900 de euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 de tone.
Cererile se depun la Centrele judeţene APIA până la data de 8 aprilie 2016.
Guvernul deblochează 3,6 miliarde de lei
„În şedinţa Guvernului din 23 martie 2016 a fost aprobată Hotărârea ce reglementează unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură“.
Prin acest act normativ „se acordă un împrumut din partea Ministerului Finanţelor Publice în valoare de 3,6 miliarde de lei, din contul de venituri din privatizare, până la sfârşitul anului 2016“, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Principalele revendicări ale fermierilor
Vă prezentăm, în continuare, un scurt extras din lista revendicărilor prezentate de fermierii care au participat la mitingul din Capitală:
** Prorogarea termenului de transformare a asociaţiilor în cooperative sau grupuri de producători, până la apariţia Legii 566 modificată, care se află în Parlament de anul trecut.
** Corelarea definiţiei de fermier activ cu legislaţia europeană în vigoare.
** Reintroducerea în lege a termenului de crescător pentru asociaţiile de crescători de animale reprezentative.
** Suspendarea pe durata de un an a prevederilor Legii nr. 17 din 2014, „Legea vânzării pământului către străini“.
** continuarea şi implementarea de urgenţă, în cel mult o lună, a strategiei pentru salvarea laptelui românesc.
** eliminarea taxei pe ambalaje, care ar putea duce la scăderea preţului laptelui la poarta fermei.
** amânarea plătii impozitelor în funcţie de plata subvenţiilor pentru persoanele fizice sau juridice din sector.
** eliminarea plăţii contribuţiei CAS pentru fermieri care plătesc impozite pe normă de venit şi calcularea cotei CASS la salariul minim pe economie.
** adoptarea unei scheme de plată din pachetul de Mediu pentru fermierii din zonele defavorizate.