Federaţia Bancară Europeană avertizează asupra efectelor ordonanţei lăcomiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suntem primii la plata datoriilor bancare

Federaţia Bancară Europeană avertizează asupra riscurilor majore pe care le implică ordonanţa 114 pentru sistemul bancar din România, explicând că va fi afectată capacitatea băncilor de a finanţa gospodăriile şi companiile.

Instituţia atrage atenţia şi asupra celor trei legi ale lui Daniel Zamfir tocmai trecute de Camera Deputaţilor, privind limitarea ratei dobânzii, plafoanele privind răscumpărarea creanţelor cesionate şi eliminarea caracterului executoriu al contractelor de împrumut.

„Recomandăm Guvernului României să iniţieze dialog cu comunitatea bancară pentru a corecta aceste iniţiative, luând în considerare riscul efectelor severe asupra sectorului bancar şi asupra întregii economii”, scrie preşedintele Federaţiei Bancare Europene, într-o scrisoare adresată premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici.

Potrivit Federaţiei, efectele acestor măsuri se regăsesc deja în evoluţia pieţei de capital (care sancţionează efectiv aceste măsuri care afectează industria bancară) şi în deprecierea monedei naţionale.

De asemenea, dezvoltarea sectorului bancar din România – care deţine peste 75% din activele întregului sistem financiar – va fi puternic afectată. Datorită consecinţelor directe, indirecte şi induse de aceste măsuri, impactul se va extinde în întreaga economie, populaţie, companii şi stat şi ar putea conduce la o serie de efecte adverse.

Instituţia subliniază că măsurile vor avea un impact negativ asupra capacităţii băncilor de a finanţa gospodăriile şi întreprinderile din România, ca unul dintre principalele instrumente ale creşterii, şi vor exercita o presiune de scădere asupra aşteptărilor privind creşterea economică. Aceste măsuri, spune preşedintele Federaţiei, se suprapun cu riscul deteriorării rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente. Astfel de dezechilibre vor avea un impact pe termen lung asupra dezvoltării economiei României şi a perspectivelor acesteia, potrivit acestuia.

„Mai mult, înţelegem că Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a solicitat Băncii Centrale Europene şi Comisiei Europene o opinie cu privire la impactul măsurilor menţionate mai sus asupra economiei româneşti şi europene. Considerăm că luarea în considerare a opiniei Băncii Centrale Europene şi a Comisiei Europene cu privire la respectarea criteriilor referitoare la stabilitatea financiară a sectorului bancar, la principiile dreptului european şi la libera circulaţie a capitalului ar fi extrem de importantă în evaluarea durabilitatea unor astfel de măsuri”, se mai arată în scrisoare.

Banca Centrală Europeană a trimis recent ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, o scrisoare prin care îi atrage atenţia că a propus şi adoptat Ordonanţa 114, prin care impune taxe pe activele bancare în funcţie de creşterea ROBOR, fără a-i fi cerut părerea.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite