E oficial: Industria va fi exceptată de la plata certificatelor verzi doar după avizul Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alro şi ArcelorMIttal, cei mai mari consumatori industriali din ţară, au de aşteptat până la aprobarea scutirilor de către Comisia Europeană
Alro şi ArcelorMIttal, cei mai mari consumatori industriali din ţară, au de aşteptat până la aprobarea scutirilor de către Comisia Europeană

Ordonanţa de urgenţă privind sprijinul pentru energia regenerabilă a fost publicată în Monitorul Oficial fără prevederea din proiectul de act normativ prin care marii consumatori de electricitate erau scutiţi de plata a 50% din certificatele verzi, aceştia urmând să fie exceptaţi doar după avizul Comisiei Europene.

Proiectul de OUG care a modificat legea energiilor regenerabile prevedea că marii consumatori, cu un consum anual mai mare de 150.000 MWh, urmau să plătească certificate verzi pentru 50% din energia achiziţionată.

În forma finală a OUG, această prevedere este înlocuită. "Se exceptează de la prevederile prezentei legi un procent din cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor finali, cu respectarea reglementărilor europene incidente. Condiţiile de calificare pentru mecanismul de exceptare, precum şi cantitatea exceptată, condiţionată de aplicarea programelor anuale de creştere a eficienţei energetice, vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului şi fac obiectul unei reglementări a ANRE separate, după notificarea la Comisia Europeană şi obţinerea unei decizii pozitive din partea acesteia", se arată în OUG.

Guvernul a aprobat OUG în şedinţa de Guvern din 4 iunie.

Creşterea costurilor

Mari consumatori de energie, precum Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi, s-au plâns de mai multe ori autorităţilor de preţul mare pe care trebuie să îl plătească pentru a sprijini energia regenerabilă. Pentru populaţie, energia verde înseamnă 12% din factură, însă pentru consumatorii industriali se ajunge şi la 40%.

Energia produsă din surse regenerabile este sprijinită de Guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producător un număr de certificte verzi pentru energia regenerabilă, la producerea unui MWh livrat în reţea: şase pentru solar, două pentru eolian şi trei pentru microhidrocentrale. Potrivit ordonanţei, se amână până în 2017 acordarea unui certificat verde pentru sectoarele eolian şi microhidro şi două pentru cel fotovoltaic.

Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere. Aceştia îţi recuperează costurile prin factura către clienţii finali.

În prezent, energia regenerabilă acoperă aproximativ 8% din consumul final. Investiţiile derulate în construcţia de unităţi de producţie a energiei verzi depăşesc 3 miliarde de euro, fiind realizate în principal de companii private.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite