Scria Adevărul aici despre întâlnirea rece dintre Merkel şi Trump arătând încă din titlu că această întrevedere nu prevesteşte nimic bun pentru Uniunea Europeană. Aşa este. Pe lângă argumentele aduse în articol, mai prezint şi eu aici câteva pentru ca în final să analizez succint o informaţie ce are legătură cu viziunile diferite dintre Germania şi SUA asupra evoluţiilor economice globale - propunerea privind crearea FMI-ului European.

Poate vă întrebaţi de ce era preşedintele SUA Donald Trump supărat şi de ce nu a dat mâna în faţa fotoreporterilor cu cancelarul Germaniei Angela Merkel? Unul dintre motivele principale este - din nou - legat de bani. Doctrina promovată în programul Trump privind economia SUA are ca pilon central deviza America first ceea ce presupune protecţionism şi implicit echilibrarea balanţei comerciale cu principalii parteneri ţări/blocuri comerciale UE, China, Mexic, Japonia s.a. În viziunea exprimată în program, acest nou tip de protecţionism ar conduce la creşterea veniturilor bugetare ale SUA prin introducerea unei taxe de 20% asupra importurilor, creşterea subvenţiilor acordate exportatorilor americani (din sumele obţinute prin taxarea importurilor), regim fiscal relaxat pentru companiile americane care îşi aduc capacităţile productive înapoi în SUA, crearea de locuri de muncă şi stimularea economiei. Tot în program se vorbeşte şi despre echitatea / simetria contribuţiei la NATO, propunându-se ca ţările care nu alocă deja 2% din PIB pentru apărare să facă acest lucru începând cu acest an.

Da. În analiză putem pleca de la nişte cifre seci. 67 miliarde dolari (0,4% din PIB-ul SUA) reprezenta deficitul balanţei comerciale a SUA pe relaţia cu Germania în 2016, cu 43% mai mare decât acum 10 ani. Chiar dacă de 6 ori mai mic decât deficitul balanţei comerciale a SUA pe relaţia cu China, minusul pe balanţa comercială cu UE şi cu celelalte ţări/blocuri comerciale reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Trump, preşedinte ce propune SUA deficit zero în relaţiile cu principalii parteneri comerciali.

Se mai uită Donald Trump pe cifrele furnizate de consilieri şi vede că Germania are un surplus de cont curent (relaţie globală) de 252 miliarde euro în 2015 (8,3% din PIB-ul Germaniei), o sumă cu 45% mai mare decât surplusul de cont curent înregistrat în 2007. Mai ştie preşedintele SUA că cine este mai competitiv / cine exportă mai mult decât importă are puterea, pune peste asta faptul că Germania aloca în 2015 un procent de 1,2% din PIB pentru cheltuieli de apărare (analog altor ţări importante din NATO, nerespectând angajamentul de 2% din PIB - SUA alocă în 2015 un procent de 3,3% din PIB) şi decide o schimbare de paradigmă în relaţia cu ţările NATO şi cu principalii parteneri comerciali. E simplu, cere echitate, cere rezonabilitate şi cere statutul pe care SUA l-a avut şi şi-l doreşte în continuare.

În următorul deceniu, vom fi martorii unor războaie comerciale şi valutare din ce în ce mai acute.

Acum, dacă doctrina protecţionistă promovată de preşedinte va aduce plusuri de bunăstare netă SUA pe termen mediu şi lung, este de discutat. Trebuie să vedem tot planul noii paradigme a relaţiilor externe ale SUA pentru a putea evalua dacă o denunţare a relaţiilor comerciale multilaterale sub umbrela Organizaţiei Mondiale a Comerţului, impunerea unor taxe asupra importurilor şi un dolar puternic vor conduce într-un final la o situaţie economică mai bună pentru economia şi cetăţenii americani. Ceea ce este cert acum priveşte faptul că, în următorul deceniu, vom fi martorii unor războaie comerciale şi valutare din ce în ce mai acute, cu efecte de tip pierdere-pierdere pentru toti actorii majori implicaţi, cu costuri enorme în ceea ce priveşte locurile de muncă aferente lucrătorilor cu competenţe scăzute, o creştere a inegalităţilor şi a sărăciei şi o creştere economică globală din ce în ce mai mică.

Prinsă în cleştele format de răceala dintre cei doi parteneri strategici SUA şi Germania, România se vede în situaţia unui compromis greu de făcut la nivel geostrategic, economic şi politic. Încleştarea giganţilor va crea nisipuri mişcătoare şi o fundaţie nesolidă luării unor decizii consistente / consecvente de către decidenţii noştri politici. Ideea că putem merge şi şi este probabil una care îşi va pierde din substanţă în scurt timp.

Peste acest fenomen îngrijorător se mai suprapune şi tendinţa vădită a ţărilor europene din nucleul dur cu privire la crearea unor mecanisme de supraveghere/ ajutor strict pentru ţările din al Zonei Euro - ieri a apărut informaţia conform căreia Miniştri de Finanţe din Zona Euro propun transformarea Mecanismului European de Stabilitate într-un FMI european. Da, este vorba despre fondul de 500 miliarde euro aferent DOAR ţărilor din Zona Euro pentru a stopa efectelor crizelor de lichiditate/solvenţă fiscală cu care acestea se confruntă (au fost ajutate deja Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania şi Cipru) sau cu care s-ar putea confrunta (de aici fiind finanţate programe de ajustare la nivel macroeconomic, recapitalizarea băncilor cu probleme, linii de asistenţă financiară precum şi facilităţi de finanţare pentru piaţa primară/secundară).

Suntem prinşi în cleşte şi pare că nu avem nicio idee despre cum am putea scăpa de acolo.

Pentru cine voia un exemplu actual şi concludent pentru ceea ce înseamnă/va însemna Europa cu două viteze, poate urmări acest exemplu. Mecanismul European de Stabilitate (viitorul FMI European) este / va fi un astfel de mecanism care nu va lăsa la voia pieţelor/incertitudinii economiile din Zona Euro şi, în schimb, o entitate la care ţările din afara ZE nu pot adera, instituţia fiind exclusiv adresată ţărilor ce-şi doresc o viteză mai mare de integrare.

În sfârşit, mă îngrijorează inapetenţa pentru dezbaterea unor fenomene ce constituie fundalul următorilor 50 de ani din viaţa fiecăruia dintre noi. Cu zbateri interne cu mize mici, cu o capacitate de negociere medie, cu o viziune neîmpărtăşită / nedezbătută în societate şi cu giganti din ce în ce mai nervoşi, nu cred că putem avea o imagine prea bună despre ceea ce se va întâmpla cu România. Suntem prinşi în cleşte şi pare că nu avem nicio idee despre cum am putea scăpa de acolo.