Deputaţii nu înţeleg ce-i cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat
0Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat s-a aplicat, începând cu data de 1 ianuarie 2018, însă incertitudinile încă îi pasc pe angajatori, ţinând cont că proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei ce aduce această modificare este încă în Parlament şi poate suferi oricând noi schimbări.
Guvernanţii i-au obligat pe angajatori să deruleze negocieri colective cu reprezentanţi ai angajaţilor, astfel încât să găsească soluţii ca salariile nete să nu scadă, odată cu transferului contribuţiilor de pensii (CAS) şi sănătate (CASS) în sarcina exclusivă a angajaţilor şi majorarea procentelor acestora.
Rezultatul a fost că unii angajatori s-au conformat şi au ales soluţia cea mai simplă: majorarea salariului brut pentru ca netul să nu sufere. În schimb, alţii au ales să păstreze acelaşi salariu brut, oferind în schimb prime sau bonusuri care să compenseze şi să nu micşoreze salariul net dat angajaţilor.
Decizia acestora din urmă a venit pe fondul unei frici că ordonanţa care a reglementat transferul contribuţiilor ar putea suferi modificări în Parlament, iar lucrurile s-ar putea întoarce la cum erau în 2017.
Vacanţa parlamentară a pus lucrurile pe pauză
În prezent, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei care prevede transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se află la Camera Deputaţilor, unde a ajuns încă din decembrie. Vacanţa parlamentară a pus însă în stand-by toate discuţiile, aşa că abia în februarie deputaţii vor decida dacă vor modifica actul normativ sau el va merge înainte în forma actuală.
Deputatul PSD Adrian Solomon, preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, declară: „Sesizată pe fond în cazul proiectului de modificare a Ordonanţei 79 este Comisia de buget. Noi am primit proiectul pentru aviz şi aşteptăm, după vacanţă, să vină cineva de la Ministerul Finanţelor să ne explice unele chestiuni de acolo. Nu există semne de întrebare vizavi de transferul contribuţiilor, ci vrem să ni se clarifice nişte amendamente legate de impozite, pentru că nu suntem specialişti şi vrem să ni se explice mai bine, ca să ştim ce aviz să dăm”.
Aşadar, urmează ca deputaţii din Comisia de muncă să îşi dea avizul (ce are numai caracter consultativ) pe acest proiect de lege în prima săptămână din luna februarie.
„Urmează apoi să se dezbată pe fond în Comisia de buget, care este de specialitate. Ei vor decide evoluţia, sperăm să se clarifice totul cât mai repede ca să nu mai existe întrebări din partea angajatorilor”, a mai spus Adrian Solomon.
Prin Ordonanţa de Urgenţă 79/2017, Guvernul a transferat contribuţiile sociale din sarcina angajatorilor în cea a angajaţilor. Totodată, nivelul total al contribuţiilor sociale a scăzut, ca procent, de la 39% la 37%, iar impozitul pe venit a fost micşorat de la 16% la 10%. Aceste modificări ar fi trebuit să vină la pachet cu o majorare a salariului brut până la valoarea costului total al angajatorului cu angajatul, pentru ca nivelul salariului net să rămână la acelaşi nivel cu cel din 2017.