Darius Vâlcov, despre fondurile de pensii private: Cele şapte SRL-uri percep comisioane de 1,5 miliarde, din cele 10 miliarde de euro pe care le administrează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
darius valcov foto inquam photos alexandru busca

Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului, a declarat vineri că şase din şapte fonduri de pensii private au cumpărat acţiuni la RCS-RDS, în condiţiile în care compania a înregistrat, într-un an scăderi pe bursă de 25%, iar trendul se menţine şi în anul următor. Când vinzi iluzii e fraudă, a spus el, adăugând că SRL-urile care administrează pensiile private percep comisioane uriaşe.

"RCS-RDS anul trecut această companie, care nimeni nu ştia cât valorează, s-a gândit hai să ieşim, deşi aveau 153 de milioane de euro capital, atât aveau ei bunurile lor, să ieşim pe piaţă să ne evaluăm. La cât s-au evaluat? La patru miliarde de lei, adică de patru ori mai mult. Au ieşit pe piaţă în condiţiile în care cei care trebuiau să cumpere ştiau- această companie are dosar penal, chiar atunci au ieşit. Administratorii ei, în dosar penal. Între 30 şi 50% dintre reţele nu au avize, adică s-au legat prin localităţi, a sunat cineva de la DNA au mai sunat din altă parte şi s-au rezolvat lucrurile în sensul că au trecut cu firul. Fondul de pensii au zis hai să cumpărărm acţiuni la RDS. Cu cât? 4 miliarde. Patru valorează? Cu atât cumpărăm şi noi. Ce s-a întâmplat într-un an? Şase din cele şapte fonduri, minim cinci au acţiuni la RDS în condiţiile în care într-un an de zile acţiunile au scăzut cu 25%, adică azi compania nu mai valorează patru miliarde, valorează trei. Într-un an trendul este să se ducă cu încă 25% în cap, în condiţiile în care astăzi compania are 1,2 miliarde de euro datorii", a declarat Darius Vâlcov, la România TV.

Acesta susţine că se poate suspecta o fraudă, în condiţiile în care tehnologia companiei este una învechită şi sunt posibile scăderi în continuare.

"Nu putem decât să spunem oamenilor. ASF trebuie să intervină pentru că atunci când te listezi la bursă vii cu un prospect şi spui cumpăraţi acţiuni la Digi că acţiunea e cu 10% mai mult, iar într-un an tu eşti cu 25% mai puţin, nu te dezvolţi, îţi faci mai multe datorii, să ştii că în acel moment se cheamă în SUA fraudă, iar această fraudă trebuie verificată. Luni pe bursă poate oricine să verifice de ce o companie care are tehnologia învechită pentru că suntem amândoi conştienţă că în 3-4 ani nu se va mai trage cabluri în România şi nicăieri în lume, azi avem alte tehnologii. Când vinzi românilor o iluzie şi le iei banii de pensii...", a mai spus fostul ministru al Finanţelor.

Darius Vâlcov a afirmat că cele şapte companii administrează 10 miliarde de euro.

"A fost un scandal cu Pilonul II. De unde a plecat? Am chemat cei şapte administratori, că sunt şapte SRL-uri care administrează pensiile private ale românilor, în sensul în care am zis că nu mai dam banii la stat dăm un 300 şi ceva de mililoane de euro, fiecare are angajaţi între 20-30 de angajaţi, unul singur are 70 de angajaţi. Miliardul şi jumătate doar comisionare, ei administrează 10 miliarde de euro. Am întrebat voi cu cine vă consultaţi? Vă consultaţi între voi?", a declarat Darius Vâlcov, consilierul de stat al premierului, la România TV.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite