Cum pot fi şterse firmele de pe „lista neagră” a companiilor care au trucat licitaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele sancţionate pentru trucarea licitaţiilor publice pot scăpa de interdicţia de a participa timp de trei ani la astfel de proceduri dacă îşi recunosc vinovăţia, colaborează cu autoritatea de concurenţă şi iau măsuri pentru a nu mai încălca legea pe viitor, a declarat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei (CC), scrie Agerpres.

„Legea achiziţiilor publice spune că, dacă o companie a fost implicată în încălcări ale legii, printre care şi încălcarea Legii concurenţei, acea companie poate fi exclusă de la proceduri de achiziţii publice pentru o perioadă de trei ani. Este o prevedere din legea europeană a achiziţiilor publice, care a fost preluată în legislaţia naţională”, a menţionat Chiriţoiu, la conferinţa online „Pria Competition in Constructions”.

El s-a referit la lista de 35 de companii sancţionate pentru trucarea licitaţiilor publice în ultimii trei ani, listă publicată în această vară de Consiliul Concurenţei.

„Ce am făcut noi: împreună cu autoritatea care reglementează achiziţiile publice am vrut să venim în întâmpinarea autorităţilor contractante, care derulează procedurile de achiziţii publice, centralizând informaţiile pe site-ul nostru, spunând care sunt companiile care au fost sancţionate în ultima vreme de Consiliul Concurenţei pentru încălcări legate de licitaţii publice. Am dorit să explicităm cum ar putea companiile să scape de excludere, pentru că obiectivul legii este să avem cât mai multă concurenţă la achiziţiile publice. Ai greşit, ai încălcat legea, trebuie să fii pedepsit, noi aplicăm o amendă pentru încălcarea Legii concurenţei legată de achiziţiile publice, vine Legea achiziţiilor cu această pedeapsă suplimentară care spune că trei ani ai interdicţie, dar trebuie să încercăm să avem totuşi cât mai multă concurenţă. Nu este un obiectiv să eliminăm potenţialii participanţi”, a explicat preşedintele Consiliului.

Acesta a amintit o situaţie creată la un moment dat în sectorul marcajelor rutiere, unde aproape toate firmele fuseseră amendate de Consiliul Concurenţei şi nu mai avea cine să participe la licitaţii.

„Evident că o astfel de situaţie nu este benefică pentru stat, că nu are de unde să aleagă. Însă legea prevede metode ca firmele sancţionate să scape de această interdicţie de trei ani”, a subliniat responsabilul CC.

Una dintre posibilităţi este colaborarea cu autoritatea de concurenţă, fie prin metoda clemenţei - o companie aduce dovezi şi ajută la rezolvarea cazului, fie prin recunoaşterea vinovăţiei.

„O altă metodă prin care o companie poate scăpa de această interdicţie de trei ani este să ia anumite măsuri să evite încălcări ale Legii concurenţei pe viitor, să-şi facă programe de conformare, să-şi pregătească personalul să ştie ce înseamnă Legea concurenţei, să evite să o încalce, să aibă un mecanism de monitorizare a angajaţilor, deci un program de conformare. Deci, pe o variantă sau alta, companiile sancţionate de noi pot scăpa de această interdicţie de trei ani de a participa la licitaţie”, a arătat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a dorit, prin publicarea acestei liste, să vină în ajutorul autorităţilor contractante, dar şi să arate firmelor că pot acţiona astfel încât să nu mai încalce legea.

„A ieşit destul de multă zarvă. Multe companii au obiectat la termenul folosit, de listă 'neagră'. Ok, e o expresie încetăţenită, folosită în toate ţările, dar, dacă deranjează termenul de listă neagră, am eliminat acest adjectiv. Dar în esenţă asta rămâne: o listă de companii care au fost sancţionate, care sunt pasibile de a fi excluse de la procedurile de achiziţii publice, dar care au o serie de metode la dispoziţie prin care să evite această interdicţie”, a conchis şeful autorităţii de concurenţă.

În luna august, Consiliul Concurenţei a publicat pe pagina sa de internet, pentru prima dată, o listă de 35 de companii care au fost implicate în investigaţii privind trucarea de licitaţii în ultimii trei ani, deciziile de sancţionare, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă.

Unele companii menţionate, precum Intrarom, Electrica şi Cis Gaz, au cerut eliminarea lor din această listă, precizând că au contestat în instanţă deciziile de sancţionare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite