Cultură, comportament şi atitudine pentru reducerea consumului de energie şi protejarea mediului înconjurător

România urmează de mai bine de 20 de ani un proces complex de tranziţie de la economia centralizată, la economia de piaţă. Schimbările continue din această perioada ar fi trebuit să fie profunde şi de mare amploare şi să vizeze deopotrivă: instituţiile, societăţile comerciale şi indivizii.

Unul din cele mai dificile obstacole care trebuie depăşit, este diferenţa care există între cultura şi educaţia existentă (inclusiv a celei legislative, instituţionale, financiare, manageriale şi tehnologice), ca rezultat al regimului politico-economic anterior şi cultura specifică economiei de piaţă. De remarcat că între anii 1950 şi 1990 mai mult de 40% din populaţia ţării a migrat din mediul rural în mediul urban, conducând la modificări culturale profunde, majoritatea fără a se cristaliza. Existenţa acestor diferenţe mari de cultură a fost (este) cu atât mai periculoasă, ca urmări, cu cât ea s-a regăsit la factorii de decizie, care erau (sunt) responsabili în conducerea procesului de schimbare structurală.

Cultura locatarilor (proprietari sau chiriaşi) este un ansamblu de principii şi crezuri, de atitudini, elemente şi valori, care determină modul în care oamenii acţionează şi interacţionează.  

Modificarea comportamentului locatarilor, şi ca atare declanşarea unor schimbări în acţiunile lor, apare doar în momentul in care se iveşte o insatisfacţie (nemulţumire) majoră care să fie percepută şi acceptată şi de cealaltă parte (Guvern, Parlament, Prefecţi, primari, directori, şefi etc.). Deşi, în România insatisfacţiile au apărut cu mulţi ani în urmă (inclusiv în ceea ce priveşte gradul de confort, costurile cu energia, starea de sănătate etc.), reacţia şi neputinţa celeilalte părţi (conducătoare), determina aminarea unor schimbări majore în domeniile: energie, economie şi ecologie. Deşi s-au făcut paşi în vederea rezolvării unora dintre nemulţumirile locatarilor, prin adoptarea unor Legi specifice, neaplicarea sau ineficienţa acestora conduce la semnale negative.

Un alt aspect care a fost neglijat în ultimii 20 de ani,  dar a cărui neglijare a început cu mulţi ani în urmă, este nivelul cultural şi educaţional al individului şi mijloacele de perfecţionare ale acestuia, astfel încât fiecare individ să evolueze şi să-şi schimbe modelele de gândire şi de decizie. Plasarea corespunzătoare a locatarului în contextul dezvoltării durabile a României nu se va putea realiza fără reconsiderarea locului individului în societate. Ultimii ani au condus la “izolarea” individului şi distrugerea încrederii lui în sistemele de valori ale societăţii. Neasocierea lui, în schimbările desfăşurate, în luarea deciziilor, marginalizarea continuă a capacităţii acestuia etc., a determinat neînsuşirea de către locatar a schimbărilor, considerându-le mereu străine, exterioare, oamenii preferând să acţioneze în activităţi de construcţie, reabilitare, modernizare a locuinţelor după “bunul simţ” în locul apelării la specialişti în domeniu.

Puternic rezistente la schimbare, elementele de energetică (producătorii şi furnizorii de energie, modul de construcţie a locuinţelor, materialele folosite, comportamentele locatarilor etc.) se îndreaptă, în anii ce vin, spre o schimbare fundamentală. Deşi influenţată de multe dintre forţele tehnologice şi economice, elementele energetice nu s-au bucurat până în prezent de o atenţie corespunzătoare, deşi acestea au o sferă mare de cuprindere şi un impact important asupra sănătăţii omului şi a mediului ambiant.

Situarea României în coordonatele actuale a fost determinată de lipsa unui management adecvat la toate nivelele (Ministere, Prefecturi, Primării, Instuţii etc.)

Prin „manager” am considerat persoana deţinătoare a unui suport de cunoştinţe tehnice, economice, legislative etc., disponibil să-şi utilizeze capacităţile pentru:

            -definirea unor obiective;

            -elaborarea unor strategii (politici) pentru atingerea acestora, pe termen scurt, mediu şi lung;

            -planificarea, dezvoltarea unui cadru care să asigure performanţa;

            -organizarea în vederea implementării planurilor şi atingerii obiectivelor;

            -conducerea personalului, în vederea atingerii obiectivelor inclusiv motivarea, influenţarea şi formarea grupurilor eficiente şi eficace;

            -controlul personalului, real şi corect, neinfluenţat de alte considerente;

            -feedback-ul, reacţia la factorii interni şi externi, astfel încât să fie atinse obiectivele in timpul necesar, în schimb primind o  recompensă.

            Lipsa managerilor, şi mai ales a loialităţii acestora faţă de angajator, a determinat evoluţia “necontrolată” a societăţii româneşti.

Eliminarea sărăciei absolute, stoparea procesului de sărăcie şi reducerea lui până la nivelul economico-social şi politic acceptabil, creşterea bunăstării populaţiei, accesul la educaţie şi ocrotirea sănătăţii, ocuparea forţei de muncă, creşterea veniturilor reale – toate au o legătură strânsă cu problemele utilizării resurselor naturale şi asigurării calităţii factorilor de mediu. 

Oamenii bolnavi mai repede devin săraci. Însă este real şi reversul. Oamenii săraci mai devreme devin bolnavi. Sănătatea compromisă generează şi promovează sărăcia, declanşând un cerc vicios care împiedică dezvoltarea economică şi socială şi contribuie la folosirea neraţională a resurselor şi la degradarea mediului încojurator.

Legătura strânsă dintre viaţa şi activitatea populaţiei, de factorii de mediu şi resurse naturale face dezvoltarea social-economică şi combaterea sărăciei dependentă de problemele protecţiei mediului şi valorificării resurselor naturale.

Securitatea energetică în rând cu cea alimentară, socială, economică şi ecologică – promovează un nou concept de eradicare a sărăciei absolute şi reducerii ale discrepanţelor în nivelul de trai a populaţiei.

Direcţionarea dezvoltării economice a ţării spre ameliorarea calităţii vieţii presupune eficientizarea, creşterea productivităţii, reducerea consumurilor şi a cheltuielilor, asigurarea unui grad suficient de instruire, garantarea drepturilor şi libertăţilor omului, printre care şi dreptul garantat de Constituţie – la un mediu favorabil pentru viaţă şi activitate.

Astfel, consumul de energie, mediul înconjurător şi sănătatea colectivă intră într-o spirală care accelerează sau diminuează gradul de sărăcie a individului:

·   mediul – sănătatea – sărăcia: utilizarea apei potabile necorespunzătoare, poluarea aerului, consumul produselor contaminate adesea mult mai ieftine şi accesibile duc la apariţia unor maladii, a căror tratare pe de o parte reduc veniturile din bugetele publice (concedii medicale, spitalizări, medicamente) pe de altă parte – sustrag mijloace financiare din bugetele şi aşa reduse ale famililor sărace.

·   energie – sănătate – sărăcie: impactul utilizării resurselor naturale sub nivelul minim de confort ambiental sau igienico-sanitar, determină boli cronice cu acelaşi efect de sărăcire a bugetelor publice şi ale familiei.

Atragerea largă a locatarului în vederea conştientizării şi impulsonării, soluţionării propriilor probleme: sociale (cultul muncii), energetice (eficientizarea consumurilor energetice, reducere a pierderilor energetice), economice (cultura antreprenorială, dezvoltarea inovativă) şi de mediu (cumpătarea în achiziţionarea unor produse, autoproducţia), concomitent cu ridicarea gradului de cunoaştere a individului, informarea deplină, operativă şi veridică a individului despre acţiunile autorităţilor publice prezente şi viitoare, cu indicarea permanentă a stimulentelor şi penalităţilor, care vor urma acţiunilor sale, va avea ca scop modificarea comportamentului locatarilor şi schimbarea atitudinii pasive care îi este carcateristică astăzi.