Cu avionul, trenul sau autocarul? Care este cea mai convenabilă variantă din Bucureşti spre marile oraşe din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concurenţa în creştere pe piaţa internă a operatorilor aerieni a propulsat avionul pe primul loc în funcţie de raportul cost-beneficiu în ceea ce priveşte variantele de mijloace de transport la care se poate apela pentru a ajunge din Capitală într-unul dintre marile oraşe din ţară. Timpul mult mai scurt al călătoriei, dar şi preţurile doar puţin mai mari comparativ cu cele pentru tren sau autocar, fac din avion o bună variantă de transport.

„Adevărul“ a comparat preţurile biletelor pentru tren, autocar şi avion pentru o călătorie între Bucureşti şi marile oraşe din ţară care au aeroport, dar şi durata transportului şi a ajuns la această concluzie. Precizăm că, pentru biletul de avion, am luat în calcul data de rezervare 15 ianuarie, fără bagaj de cală. De asemenea, trebuie menţionat, că preţurile variază de la o zi la alta şi pot fi mai mici cu cât rezervarea se face mai devreme.

Este uşor de intuit faptul că o călătorie din Capitală către oraşele din vestul României, precum Oradea sau Timişoara, sunt cele care provoacă răbdarea pasagerilor ce optează pentru autocar sau pentru tren. Însă un bilet de avion schimbă datele problemei. O călătorie directă spre Cluj-Napoca, de aproape 10 ore cu trenul, poate dura mai puţin de o oră cu avionul. Diferenţa poate sau nu să fie semificativ mai mare, însă alegerea depinde de ce anume vrem să economisim – timp sau bani.

Bucureşti-Cluj, abundenţă de oferte

Pentru traseul Bucureşti-Cluj, de 452 de kilometri, companiile aeriene vin cu câteva oferte aferente călătoriei din 15 ianuarie. Cea mai ieftină este cea practicată de către Blue Air, care le oferă pasagerilor bilete spre Cluj-Napoca la preţul de 20 de euro. Călătoria durează numai 50 de minute.

Wizz Air vinde bilete la 27 de euro pentru călătoria care durează 55 de minute, iar Tarom practică preţuri ceva mai mari, spre deosebire de exemplele precedente: între 40 şi 60 de euro. Spre aceeaşi destinaţie, Hahn Air vinde bilete de avion cu 115 euro.

În cazul unei călătorii cu trenul spre Cluj-Napoca, răbdarea este calitatea solicitată la maximum. Călătorii care pleacă cu trenurile CFR Călători din Bucureşti către Cluj-Napoca vor petrece pe drum 9 ore şi 40 de minute şi vor plăti pe un bilet 71,9 lei la clasa a II-a (şi cu reducere la achiziţionarea acestuia cu câteva zile înainte) sau 110,5 lei la clasa I. Vorbim în acest caz de o călătorie pe un traseu de 497 de kilometri, via Braşov-Sighişoara.

O altă variantă de a ajunge cu trenul de la Bucureşti la Cluj-Napoca este prin Târgu Jiu, însă distanţa este de 621 de kilometri, iar durata călătoriei este de 11 ore şi 49 de minute. Preţul unui bilet pentru o astfel de călătorie este de 87,65 lei sau 131,5 lei pentru clasa I.

Nici autocarele nu promit o călătorie mai scurtă. Preţurile practicate de către operatorii de profil variază între 70 şi 90 de lei, pentru traseul ce poate dura între 8 şi 9 ore.

Spre Timişoara, cu 10 euro

Distanţa de 548 de kilometri între Bucureşti şi Timişoara este parcursă în 1 oră şi 5 minute în cazul în care este cumpărat un bilet de avion de la compania Ryanair, cu un preţ de 10 sau de 24 de euro, în funcţie de ora de decolare pentru care se optează. Tarom transportă pasagerii în Timişoara într-o oră şi 20 de minute, pentru 30 sau 60 de euro.

Un bilet de tren  corespunzător aceleiaşi rute costă 86,85 de lei sau 132,75 de lei, iar călătoria durează 8 ore şi 43 de minute. O altă ofertă cuprinde parcurgerea  unui număr mai mare de kilometri, respectiv 656, şi ajunge la destinaţie în 13 ore şi 10 minute, pentru 95,45 lei, respectiv 132,75 lei.

Cu autocarul, călătorii pot plăti un bilet care costă de la 80 de lei, iar călătoria durează, în funcţie de operator, între 8 şi 11 ore.

Călătoria spre Iaşi nu e atât de neagră

Distanţa între Bucureşti şi Iaşi este ceva mai scurtă decât cele anterioare, de 389 de kilometri, aspect care este vizibil în cazul transportului feroviar şi al celui aerian. Blue Air are o ofertă de 20 de euro pentru o călătorie de 50 de minute, Tarom are una de 61 de euro (1 oră şi 5 minute), iar Hahn Air de 95 euro pentru un transport ce durează mai puţin de o oră.

Cu trenul, călătoria durează 6 ore şi 5 minute, iar biletul corespunzător costă 77,85 lei pentru clasa a II-a şi 114,25 lei pentru clasa I. O altă ofertă cu trenul, cu o singură variantă de preţ – 78,25 de lei, presupune un drum de 7 ore şi 32 de minute.

Cu autocarul, majoritatea biletelor costă în jur de 80 de lei, iar operatorii susţin că drumul poate dura între 6 şi 7 ore.

Drumul spre Satu Mare, sărac în oferte

Pentru ruta Bucureşti – Satu Mare (643 de kilometri), călătoria nu pare atât de uşor de parcurs. Pentru data de 15 ianuarie, doar Tarom are cursă, preţul biletului fiind de 63 de euro pentru un drum de 1 oră şi 25 de minute. Nici la CFR Călători nu sunt atât de multe oferte, dacă dorim un drum direct, fără a schimba trenul pe traseu. Astfel, pentru un drum de aproape 16 ore, călătorii de la clasa a II-a plătesc 120 de lei şi cei de la clasa I 181,9 lei. Ofertele cu autocarul includ preţuri care pornesc de la 125 de lei pentru un drum de 9 ore.

Spre Oradea, mai bine pe calea aerului

Şi pentru destinaţia Oradea (distanţa de la Bucureşti este de 599 de kilometri), companiile aeriene au oferte relativ bune, dat fiind că timpul petrecut în avion de la decolare şi până la aterizare este de aproximativ o oră. Blue Air are bilete în valoare de 20 de euro, Tarom are în valoare de 63 de euro şi Hahn Air de 100 de euro.

Timpul petrecut în avion pare floare la ureche în comparaţie cu cel petrecut în trenul spre Oradea. Trenul direct ajunge la destinaţie în 13 ore, iar biletele costă 115 lei sau 173.65 de lei. Însă cele mai multe curse spre Oradea sunt indirecte. De exemplu, cel cu schimbare în Timişoara costă 114,24 lei sau 169,5 lei. Însă, în privinţa duratei, cifrele arată în felul următor: 8 ore şi 43 de minute până la Timişoara, 1 oră şi 22 de minute transferul şi încă 3 ore şi 16 minute până la Oradea.

Şi cu autocarul sunt multe curse indirecte spre Oradea, iar una directă poate costa 115 lei şi ajunge la destinaţie în 8 ore şi 30 de minute.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite