• Primul: să ajute companiile furnizoare de gaze naturale să-i ţină în şah pe producătorii autohtoni şi să-şi mărească profitul sub auspiciile că nu mai pot livra în această iarnă gaze populaţiei. Posibilă consecinţă: creşterea facturilor.

  • Doi: să blocheze interconectarea României prin gazoductul BRUA astfel încât să nu putem deveni un actor major în regiune argumentul fiind că nu avem gaze pentru noi, darămite pentru alţii.

  • Trei: să susţină că o eventuală creştere a preţurilor este datorată intrării în vigoare a OUG 64/2016.  Consecinţa? Dependenţa ţării noastre, mai ales iarna, de o singură sursă de import: Gazprom.
     

Eliminarea preţului fix de producţie al gazului natural pentru consumatorii casnici a generat un conflict mocnit între producători (compania de stat Romgaz cu 70% capital de stat şi OMV Petrom, la care statul român mai are 20% din acţiuni) şi furnizori. Iar aici nu mai e vorba de lupta statului român cu multinaţionalele. 

Această dezbatere cu implicaţii economice şi geostrategice se duce chiar în aceste zile, în cadrul comisiei de anchetă cu privire la activitatea ANRE prezidată de Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. La aceste şedinţe se cercetează dacă, după eliminarea preţului fix la producţie, a crescut substanţial tariful la gazele naturale. Răspunsul venit vineri, de la Institutul Naţional de Statistică, care a recunoscut o creştere medie de aproximativ 1.5% după liberalizare, ar trebui să fie lămuritor şi să închidă odată şi pentru totdeauna aceste speculaţii.

Cum s-a ajuns aici?

Scriam într-un material anterior că factura la gaze pentru consumatorii casnici este compusă din tarifele percepute pentru costul de producţie al gazului, costul de extracţie din depozite (dacă e cazul), costul de transport, costul de distribuţie, componentele de rezervare de capacitate, transport, distribuţie şi marja de profit a furnizorilor. Toate acestea înseamnă serviciul de furnizare al gazelor naturale.

La începutul anului, E.ON, Engie şi WIEE, adică subsidiara Gazpromului, au adus amendamente la OUG64 cerând modificarea legii care elimina preţul fix de producţie al gazelor naturale. Totodată, primii doi furnizori au cerut creşterea tarifelor de distribuţie cu 74% respectiv 6% iar cele pentru furnizare cu 40% respectiv 20%. ANRE a respins această solicitare care ar fi generat o creştere substanţială a facturii la gazele naturale pentru consumatorul casnic.

În toată această schemă, preţul de producţie nu mai este fixat în baza unui calendar agreeat cu nu ştim cine, lucru care le-a dat peste cap planurile furnizorilor, a căror cauză este apărată cu cerbicie de Iulian Iancu, în comisia de anchetă a ANRE pe care o conduce.

Dacă producătorii s-au adaptat noilor cerinţe de piaţă, furnizorii au aşteptat modificarea reglementărilor ANRE şi să ceară, ulterior, acestei instituţii, să le recunoască lor costurile în tarifele finale. Asta ar fi însemnat ca factura la gaze să crească substanţial şi s-ar fi simţit cu siguranţă în buzunarele consumatorilor. Doar că ANRE nu a marşat în această direcţie, şi bine a făcut!

De-aceea şi miza atacurilor la OUG 64. Unii vor ca preţul la producător sa fie mic iar furnizorii să poată cere tarife mai mari, ameninţând, acum, că nu mai pot livra gaze populaţiei pe timp de iarnă. Dar, repet, prost nu e cel care cere, ci acela care dă!

Institutul Naţional de Statistică: preţul la gazele naturale a crescut cu 1.41% în octombrie 2017

Iulian Iancu a susţinut că preţul la gazele naturale a crescut cu 33% după liberalizare, în ciuda faptului că ANRE s-a angajat că, după liberalizare, creşterea de preţ nu va fi mai mare de 2.5%. În realitate, cifrele sunt altele. Vineri, Institutul Naţional de Statistică a publicat Indicele Preţurilor de consum, iar tariful la gazele naturale a crescut, după liberalizare, în luna octombrie a acestui an, doar cu 1.41% faţă de decembrie 2016, iar media de creştere în primele 7 luni după liberalizare a fost în jur de 1.55%, deci, chiar şi sub pragul asumat de ANRE.

Degeaba am spus în martie. Toţi furnizorii suferă. Vedem creşterea că a ajuns la 33%, deşi ANRE ne-a spus 2.5%, dacă vă amintiţi, iar pe partea cealaltă producătorul raportează profit de 110%.

--- Iulian iancu, preşedintele comisiei de anchetă a ANRE ----

Această evoluţie a preţului este cu mult mai mică decât în situaţia în care România nu ar fi eliminat preţul fix de producţie pentru consumatorul casnic şi ar fi urmat calendarul de creştere al preţului de producţie convenit de guvernul României cu Comisia Europeană. Aşadar, preturile la gazele din producţia internă trebuiau să creasca conform calendarului menţionat de la 60 de lei la 72 lei/MWh lei la 1 aprilie 2017 şi la 76 lei/MWh, la finalul acestui an dar, după intrarea în vigoare a OUG 64, acest calendar nu se mai aplică.

Aş miza, totuşi, că datele oferite de INS sunt ceva mai exacte.

Companiile producătoare de gaze naturale la care statul este acţionar fac profit record fără să-i afecteze pe casnici

Pe cuvânt că nu înţeleg. Adică, este absurd. Încercând să lovească în OMV Petrom pe tiparul „vin străinii şi ne fură ţara”, retorica deputatului PSD dăunează puternic companiei de stat Romgaz în condiţiile în care nu numai că va realiza la finele lui 2017 unul dintre cele mai mari profituri din istorie, dar a şi vărsat dividende la bugetul de stat în acest an în valoare de 1,525 miliarde de lei. Bani care nu au fost direcţionaţi spre investiţii, ci spre acoperirea găurii deficitului bugetar. Mă rog, e treaba acţionarului ce face cu banii, dar merita punctată şi treaba asta. Sau poate că era bine ca Romgaz să fi mers prost şi s-o fi vândut la fier vechi, nu?

În urmă cu câteva luni, Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat în cadrul conferinţei Live Business, organizată de economica.net, că Romgaz va înregistra cel mai mare profit din ultimii ani. Compania de stat înregistrase un câştig net de 868 milioane de lei în prima jumătate a acestui an, comparativ cu 615 milioane de lei în perioada similara din 2016. Evolutia a fost pozitiva si la nivel trimestrial, profitul Romgaz in T2 2017 fiind în urcare cu 158% faţă de T2 2016. Romgaz îşi va publica datele pe trimestrul 3 abia pe 14 noiembrie. OMV a făcut-o săptămâna trecută, dar, una peste alta, ambele au performat peste aşteptări în acest an. După trei trimestre, OMV, companie la care statul mai deţine 20% din acţiuni, a înregistrat un profit în creştere cu 110% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, dacă Romgaz merge bine, statul poate să încaseze dividende pentru acoperirea deficitului bugetar, poate pune deoparte bani pentru investiţii şi poate susţine mii de locuri de muncă. În plus, de la Romgaz şi de la OMV, statul ar trebui să încaseze şi un impozit pe profit generos. De la Romgaz şi de la OMV, statul mai încasează şi bani şi dintr-un impozit de 60% asupra veniturilor suplimentare obţinute dacă gazelor naturale depăşeşte un anumit plafon. Toate acestea în condiţiile în care preţul la gazele naturale pentru consumatorii casnici nu au sărit în aer cu 33% aşa cum susţine Iulian Iancu, ci numai cu 1.4%, cum spune INS!

Care este problema furnizorilor?

Înainte de eliminarea acestei prevederi, furnizorii aveau o sursă de gaz cu preţ fix, cea internă, şi o a doua de la Gazprom, din import, cu preţ variabil şi puteau să jongleze cu ambele. Când gazul de import era scump, furnizorii cumpărau gaz ieftin de la producătorii autohtoni, adică Romgaz şi OMV, iar când ruşii vindeau mai ieftin cumpărau de la ei, nu de la producătorii interni. După liberalizare, Romgaz şi OMV pot să vândă şi ei la un preţ competitiv  şi flexibil ceea ce nu le convine furnizorilor, pentru că le atacă marja de profit. De-aceea au şi cerut creşterea substanţială a tarifelor în primăvară. Nemaiputând jongla cu preţul, ei s-au gândit că-şi pot scoate pârleala pe seama populaţiei. ANRE, însă, s-a opus şi, probabil, din acest motiv este şi „anchetată”.

Adică, de la la eliminarea pretului la productie la 1 aprilie până în prezent, furnizorii vând gazul tot cu 60 lei/MWh, deşi susţin că l-ar cumpăra cu 72-74 lei/MWh de pe Bursă. Numai că pe Bursă pare că se cumpără gaz pentru consumatorii industriali, nu pentru casnici, aşa că iar se amestecă mere cu ciuperci.

Prin urmare, furnizorii cer recunoaşterea acestui tarif, ceea ce ar însemna o creştere de preţ final de 6-7%. Fosta conducere a ANRE, reprezentată de preşedintele Niculae Havrileţ şi vicepreşedintele Emil Calotă până pe 23 octombrie, afirma că o scumpire a gazului, de la 1 noiembrie, cu 5-6% ar fi necesară pentru ca furnizorii să-şi acopere costurile de achiziţie. Noua conducere, reprezentată de deputatul PSD Dumitru Chiriţă, nu a dorit însă să ia vreo decizie în acest sens, amânând-o până în aprilie 2018.

Iulian Iancu: „Dacă liberalizăm aşa, peste noapte, iată efectele!” Serios? De fapt, care sunt efectele?

Statul român nu a liberalizat „peste noapte”. OUG 64/2016 a fost adoptată la finele anului trecut dar eliminarea preţului fix a intrat în vigoare la 1 aprilie 2017.

Urgenţa adoptării acestui act normativ a fost dată şi de cerinţa expresă a Comisiei Europene făcută României să armonizeze legislaţia sa cu cea UE, pentru a preveni să fie trimisă direct la Curtea de Justiţie. Pentru că România şi-a armonizat legislaţia naţională cu cea european şi a scăpat, la acea dată de proces, Bruxelles a oferit o finanţare nerambursabilă de 179 de milioane de euro pentru construcţia gazoductului BRUA, care ar diversifica sursele din import şi nu am mai sta la tocmeala unui singur importator.

Ce nu a făcut guvernul României este că încă nu a definit cine este consumatorul vulnerabil. Adică, în România, o bătrână plăteşte acelaşi preţ la gaz pe care îl achită şi Liviu Dragnea pentru domeniul din Teleorman. În loc ca bătrâna să fie protejată, statul îi subvenţionează pe oamenii bogaţi ai României să plătească la factura de gaz un preţ sub posibilităţile lor financiare. Nimeni nu a împiedicat Parlamentul să adopte mult mai devreme legea privind venitul minim de reinserţie în baza căruia ar trebui să fie identificat consumatorul vulnerabil.

Până la urmă, de fapt, acestea sunt efectele: preţul la gazele naturale pentru consumatorul casnic nu au explodat după aşa-zisa liberalizare, iar furnizorii sunt supăraţi că ANRE nu a fost de-acord să le mărească tarifele de furnizare şi distribuţie.

Ceea ce vreau să spun este că statul român nu îşi apără consumatorii şi producătorul autohton care ţine în spate o întreagă industrie, trimite bani la bugetul de stat şi pune România pe locul 3 în topul producătorilor de gaz din Uniunea Europeană. Aleşii noştri merg, ca de obicei, drumul greşit. În loc să lucreze în interesul public, ei se amestecă într-o luptă comercială care ar trebui arbitrată de ANRE şi nu de politicieni.