Oamenii de afaceri consideră că introducerea contribuţiei de sănătate pe veniturile din chirii echivalează cu majorarea cotei unice şi va duce la evaziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proprietarii care au venituri din chirii vor fi obligaţi să plătească şi contribuţii la sistemul de sănătate pentru acestea
Proprietarii care au venituri din chirii vor fi obligaţi să plătească şi contribuţii la sistemul de sănătate pentru acestea

Decizia Ministerului Finanţelor Publice de a impune contribuţia la asigurările de sănătate pentru veniturile din chirii reprezintă o măsură care descurajează investiţiile în construcţii, fiind echivalentă cu o mărire artificială şi netransparentă a cotei unice, potrivit unui comunicat trimis de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) şi Fundaţia Romanian Business Leaders.

„Este vorba de o măsură fiscală discriminatorie, întrucât se aplică numai veniturilor din anumite investiţii (chirii), şi nu pentru toate veniturile din investiţii (dobânzi, dividende, câştiguri de capital) sau celor din vânzarea proprietăţilor imobiliare. Decizia încalcă, astfel, atât principiul echităţii fiscale în ceea ce priveşte impunerea diferitelor tipuri de venituri ale persoanelor fizice, cât şi principiul neutralităţii măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori şi capitaluri”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit AOAR, noua măsură nu va genera venituri pentru bugetul pe termen scurt şi mediu. „Astfel de măsuri contradictorii şi necorelate au ca efect creşterea gradului de neconformare (evitarea plăţii contribuţiei), generând tendinţa de a evita declararea veniturilor respective şi a veniturilor, în general. În plus, distorsionează competiţia în piaţa imobiliară între diferite categorii de actori (persoane juridice şi, respectiv, persoane fizice) generând o perturbare artificială a pieţei imobiliare ca urmare a aplicării unor cote de fiscalitate diferite”, se mai spune în comunicat.

Introducerea cotizaţiei la sănătate pe veniturile din chirii a apărut în diversele drafturi ale scrisorii de intenţie convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar informaţia a fost negată vehement de către premierul Victor Ponta şi Ministerul Finanţelor Publice, care au transmis că noul acord nu prevede introducerea de noi taxe.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite