Borc: Angajaţii din minister aflaţi în CA-urile companiilor de stat sunt în conflict de interese. „Nu mai înţeleg pe cine reprezintă, dar sunt dependenţi de bani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costin Borc, ministrul Economiei, vrea manageri profesionişti care să nu se află în conflict de interese   FOTO Eduard Enea
Costin Borc, ministrul Economiei, vrea manageri profesionişti care să nu se află în conflict de interese   FOTO Eduard Enea

Directorii din Ministerul Economiei care fac parte din Consiliul de Administraţie al companiilor de stat se află în conflict de interese şi nu mai înţeleg câteodată pe cine reprezintă, ministerul sau societatea, a declarat Costin Borc, ministrul de resort. El a mai precizat că prin funcţiile deţinute la companii, angajaţii din minister ajung la o dependenţă de veniturile mari pe care le obţin din acele mandate.

Oficialul a recunoscut, însă, că nivelul de salarizare din Ministerul Economiei este unul dintre cele mai joase, fiind de trei ori mai mici decât cele de la Ministerul Fondurilor Europene.

„Nivelul de profesionalism depinde şi de o remunerare corectă acordată în baza unor criterii de performanţă şi de aceea mă lupt să îmbunătăţesc nivelul de salarizare din minister, în acelaşi timp cu nişte măsuri care au creat nişte conflicte de interese extraordinare, deci participarea personalului din minister la adunările generale ale acţionarilor sau în Consiliul de Administraţie, în aşa fel încât directori din minister nu înţeleg câteodată foarte bine pe cine reprezintă, societatea la care sunt preşedinţi ai CA sau ministerul“ a declarat Borc la o conferinţă privind strategia economică a României.

El a adăugat că aceste conflicte de interese sunt mai greu de înţeles, însă a subliniat că se creează o dependenţă a personalului ministerului de administrarea companiilor de stat, pentru că „acolo îşi găsesc acele venituri de care au nevoie ca să trăiască decent“.

Astfel, cei care deţin funcţii de reprezentare în AGA sau CA-uri ale companiilor de stat au prezentat dezinteres faţă de nivelul de salarizare din minister.

„Ministerul Economiei are unul dintre nivelurile cele mai joase dintre ministere, faţă de Ministerul Fondurilor Europene proporţia este de unu la trei“, a mai spus Borc.

Ministerele Economiei şi Energiei au anunţat recent că reprezentanţii acestora în Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) nu vor mai fi remuneraţi, aceasta fiind una dintre îndatoririle lor de reprezentanţi ai statului. În schimb, membrii în Consiliile de Administraţie sunt direct responsabili din punct de vedere juridic privind situaţia acestora sau deciziile care se iau. 

Pe de altă parte, se pot naşte conflicte între interesele companiei şi interesele statului ca acţionar sau ale ministerului ca proprietar. De exemplu, statul poate dori venituri mai mari la buget şi taxe mai mari, însă acestea afectează direct profitabilitatea companiilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite