Blue Air are un nou director general

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Petrescu, noul CEO Blue Air
Oana Petrescu, noul CEO Blue Air

Compania aeriană românească Blue Air a anunţat luni că are un nou director general. Oana Petrescu preia această funcţie de la Marius Puiu care, din septembrie 2018 a ocupat funcţia de CEO interimar.

Oana Petrescu s-a alăturat echipei Blue Air în ianuarie 2018, ca Chief Financial Officer interimar şi turnaround manager. Oana are 28 de ani de experienţă în finanţe, IT şi management comercial. Anterior, Oana a fost partener de audit, risc advisory şi consultanţă la Arthur Andersen, Ernst & Young, şi respectiv Deloitte şi vicepreşedinte executiv la Banca Comercială Română după privatizare.

Ca nou CEO al Blue Air, Oana Petrescu va avea ca prioritate îndeplinirea viziunii companiei: să devină lider în rândul companiilor aeriene din Europa Centrală şi de Est, cu un model de business bazat pe reducerea complexităţii.

Oana Petrescu, noul CEO al Blue Air: „Blue Air are foarte multe oportunităţi, iar pentru a creste performanţele noastre comerciale şi operaţionale vom adopta un model de business adaptat pieţei actuale, respectiv Low Cost - Low Complexity. Am încredere în echipa de profesionişti a Blue Air şi sunt sigură că împreună vom îmbunătăţi semnificativ atât comunicarea cu pasagerii noştri, cât şi experienţa acestora pe aeroport şi în zbor”.

Numirea recentă a Oanei Petrescu încheie procesul de organizare a echipei de conducere a Blue Air, formată acum din:

Carsten Schaeffer (Chief Commercial Officer) lucrează de mai bine de 30 de ani în industria aviatică. A intrat în echipa Blue Air în decembrie 2018, după ce a ocupat funcţii în managementul Lufthansa şi Air Berlin. Carsten este noul Chief Commercial Officer al Blue Air.

Dana Popescu (Chief Financial Officer) are o experienţă de 20 de ani în consultanţă şi servicii financiare la Arthur Andersen, Ernst & Young, Bancpost, Erste Group şi Vodafone. Dana s-a alăturat echipei Blue Air în mai 2018 ca şef al direcţiei de controlling şi managementul performanţei, iar acum a preluat responsabilităţile postului de Chief Financial Officer.

Cristian Buciu (Chief Operations Officer) este unul dintre cei mai vechi angajaţi din Blue Air. Din iunie 2009, Cristian asigură derularea în bune condiţii a tuturor operaţiunilor de la sol ale companiei, iar începând cu luna aprilie a preluat şi responsabilitatea funcţiei de OCC (Operations Control Center) pentru organizarea activităţii de zbor şi pentru Centrul de control al operaţiunilor. Cristian este noul Chief Operations Officer al companiei.

Aurelian Bobei (Chief Technical Officer) a preluat responsabilitatea echipei tehnice a Blue Air. Cu o experienta de 24 de ani în aviaţie, în compania Blue Air din mai 2007, Aurelian a fost Engineering and Planning Manager, ulterior Continuing Airworthiness Management Organisation (CAMO) Director şi, începând cu luna aprilie 2019, a preluat responsabilitatea coordonarii tuturor activităţilor de management şi mentenanţă a flotei de avioane în condiţii de siguranţă şi eficienţă. Aurelian completează echipa de management a Blue Air de pe funcţia de Chief Technical Officer.

Blue Air operează zboruri din decembrie 2004. În cei 14 ani de activitate, compania a transportat peste 26 de milioane de pasageri, dintre care aproape 6 milioane în anul 2018. Cu o echipă de 1.300 de angajaţi, Blue Air operează rute în Belgia, Cipru, Danemarca, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Norvegia, Marea Britanie, Portugalia, România, Suedia şi Spania. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite