Blocaj la ANAF. Băncile nu mai pot da credite cu buletinul
0Creditarea „doar cu buletinul” nu mai este posibilă de câteva zile, după ce un blocaj al sistemului informatic al ANAF a împiedicat instituţia să mai poată verifica veniturile unui solicitant de credit.
În prezent, în baza unui protocol dintre Asociaţia Română a Băncilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), toate verificările legate de veniturile unui solicitant de credit se realizează integral automat, fără să mai fie nevoie ca acesta să prezinte adeverinţă de venit sau fişă fiscală. Solicitantul prezintă la bancă doar actul de identitate. În urma acestui protocol, implementat în piaţă pentru prima dată în luna iunie 2015, procesul de acordare a creditelor a devenit mai facil, mai puţin birocratic şi mai rapid. Banca poate obţine informaţii direct de la Fisc despre veniturile solicitantului, cu acordul acestuia.
Sistemul ANAF fiind însă blocat, băncile cer acum din nou documente suplimentare pentru acordarea de credite. Clienţii se confruntă, astfel, cu întârzieri în acordarea împrumuturilor.
Potrivit ANAF, însă, de la începutul săptămânii se desfăşoară lucrări de mentenanţă la nivelul sistemului informatic al Fiscului, lucrări care vor fi finalizate în cel mai scurt timp posibil.
Repercursiunile acestui blocaj se vor vedea în reducerea creditului de consum al lunii iunie probabil cu 50%, după cum apreciază surse din piaţa bancară, citate de Economica.net.