Barajul Vidraru a împlinit 50 de ani. La momentul inaugurării era al cincilea din Europa şi al nouălea din lume

Lacul de acumulare de la Vidraru are un volum de 465 de milioane de metri cubi de apă, o suprafaţă de 870 de hectare şi o lungime de 14 kilometri

Barajul Vidraru, obiectiv de importanţă strategică pentru sistemul energetic naţional, a împlinit 50 de ani de la inaugurare, construcţia acestuia fiind începută în 1960, hidrocentrala fiind pusă în funcţiune în 1966. Centrala are 220 MW, lacul de acumulare are un volum de 465 de milioane de metri cubi, iar pentru realizarea obiectivului au fost puse în mişcare resurse impresionante.

S-au forat 42 de kilometri de galerii subterane şi excavându-se 1,78 milioane de metri cubi de rocă, din care un milion în subteran. Barajul are o grosime la coronament de 6 metri şi 25 metri la bază. Este străbătut de 9 galerii orizontale, unde sunt montate aparate care măsoară presiunea, temperatura, deformaţiile.

Există, de asemenea, un ascensor care măsoară înclinaţia. Acum, cu cei 166 de metri înălţime ai săi, a rămas pe locul cinci pe continent, dar a coborat pe pozitia 27 în lume.

De asemenea, s-au turnat mai bine de 930.000 de metri cubi de beton şi s-au montat 6.300 de tone de echipamente.

Amenajarea hidroenergetică Vidraru cuprinde o acumulare de mari dimensiuni, un baraj din beton în dublu arc, o galerie de aducţiune continuată printr-un castel de echilibru şi un puţ fortat, o galerie de fugă şi centrală electrică subterană.

Amenajarea permite captarea apei de pe o suprafaţă de 745 de kilometri pătraţi, fiind folosită atât apa râului Argeş, cât şi din bazinele Topolog, Vâlsan, Râul Doamnei, apa acestora fiind adusă cu ajutorul a zece captări secundare. Lacul de acumulare are o suprafaţă de 870 de hectare şi o lungime de 14 kilometri. În hidrocentrala Vidraru se foloseşte apă venită inclusiv de pe masivele Moldoveanu şi Negoiu, cei mai înalţi munţi din ţară.

Centrala subterană este temelia şi, totodată, „templul“ întregii amenajări, potrivit Hidroelectrica. Uzina hidroelectrică este amplasată în subteran şi utilizează patru turbine de câte 55 MW, realizând anual circa 400 GWh de electricitate.

Visul lui Gheorghiu-Dej

Proiectul fusese demarat de către liderul comunist Gherghe Gheorghiu-Dej, dar acesta nu a apucat să vadă opera finalizată, deoarece a murit în anul 1965, centrala fiind inaugurată în 1966 de către succesorul acestuia în fruntea ţării, Nicolae Ceauşescu. Realizarea construcţiei s-a făcut cu preţul a 20 de vieţi. Iar pentru realizarea acesteia s-au cărat uneltele folosite la realizarea hidrocentralei Bicaz.“Când am venit aici, de la Bicaz, nu era decât o cale ferată, o mocăniţă. Timp de patru ani am construit drumul de acces. Ne-am adus locomotiva şi vagoanele de la Bicaz. Cu ele am cărat piatra pe şantier. Cele mai dure experiente le trăiam iarna. Era extrem de frig. Munceam indiferent de vreme”, potrivit unui veteran al construcţiei, Viorel Dănilă, citat de către publicaţia Univers Argeşean.

Fără fisuri, dar cu palpitaţii

Ceea ce dovedeşte rezistenţa proiectului este faptul că întreaga construcţie a trecut de cutremurul din 1977 fără a avea vreo fisură, potrivit Ministerului Energiei. Totuşi, în 1974 barajul a trecut printr-o avarie după ce o galeria şi blindajul metalic al acesteia s-au rupt, iar o parte uriaşă din masivul muntos a fost dislocată. Ulterior, au fost realziate lucrări de consolidare.

„Eram acasă, la Bucureşti, când am primit un telefon. Mi s-a spus că barajul s-a rupt şi că trebuie să mă duc neapărat acolo. Barajul nu păţise nimic, dar căzuse un versant din cauza unei falii de nimeni ştiută. S-au prăbuşit 10.000 de metri cubi de rocă peste un viaduct aflat la baza barajului. Apa a ţâşnit cu 600 de metri cubi pe secundă, inundând satele din zonă şi unitatea militară ai cărei soldaţi lucrau la Transfăgărăşan“, mai spune Dănilă.  Niciun lider comunist nu a fost retrogradat din cauza incidentului.

„In schimb, noi, inginerii, ne certam tot timpul cu geologii. Ei nu descoperiseră falia aceea. Aveam o vorba răutăcioasă: «Teologii nu ştiu ce se întâmplă în cer, iar geologii habar nu au ce este în pământ»“, conform lui Dănilă.

Acum ar fi imposibil de construit

În banii de acum, construcţia unui nou baraj sau hidrocentrale precum cea de la Vidraru ar costa aproximativ 450 de milioane de euro. Dar nu s-ar mai putea face deoarece ar trebui inundate diverse zone, ceea ce ar schimba microclimatul, iar acest lucru ar duce la proteste ale organizaţiilor care militează pentru protecţia mediului, spune şi Paul Gheorghiescu, un alt veteran.

În timp, zona a devenit şi o atracţie turistică, cu atât mai mult cu cât Transfăgărăşanul este în apropiere.

Hidrocentrala Vidraru este operată de către compania de stat Hidroelectrica, cea mai mare şi mai profitabilă companie din domeniul energetic din România.

Societatea se află în insolvenţă din 2012 şi se pregăteşte de listarea pe bursă în toamna acestui an. Compania a realizat în 2015 un profit brut de circa 1,1 miliarde lei, potrivit lui Remus Borza, administratorul judiciar al societăţii. Producţia a fost în scădere anul trecut faţă de 2014, reducându-se de la 18,4 TWh la 15,9 TWh din cauza secetei din a doua parte a lui 2015.

Notă: fotografiile fac parte din arhiva personală a Imolei Martonossy, fiind realizate de către tatăl acesteia, Laurenţiu Şomolik, care a lucrat la construcţia barajului şi hidrocentralei Vidraru. Şamolik a pus în funcţiune şi puţul central al minei de huilă Petrila, din Valea Jiului, în 1945