Altex va prelua obligaţiile Domo faţă de foştii clienţi ai companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foştii clienţi ai Domo pot cere garanţie şi alte servicii prin intermediul magazinelor Altex
Foştii clienţi ai Domo pot cere garanţie şi alte servicii prin intermediul magazinelor Altex

Retailerul electro-IT Altex a anunţat că va asigura servicii post-vânzare clienţilor Domo, după ce compania a anunţat închiderea magazinelor fizice.

"ALTEX a pus în aplicare această facilitate adusă clienţilor Domo încă de anul trecut, prin preluarea obligaţiilor pe care vechiul retailer le avea faţă de clienţii săi în magazinele deschise în locul fostelor showroom-uri Domo", arată retailerul într-un comunicat, citat de Mediafax.

Până în prezent Altex a deschis magazine în locul Domo în Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Miercurea Ciuc, Piteşti, Râmnicu Sărat, Reghin şi Târgovişte.

"În Bucureşti, foştii clienţi Domo vor putea apela la serviciile post-vânzare în magazinul din AFI Palace Cotroceni. Conform noii politici a retailer-ului, foştii clienţi Domo pot beneficia, pentru produsele aflate în gama ALTEX, de garanţie şi service. Pentru a putea fi aplicate aceste facilităţi, clienţii trebuie să prezinte facturile produselor achiziţionate şi să fie urmate procedurile aferente soluţiilor post-vânzare, disponibile pe website-ul oficial al retailer-ului", arată Altex, companie deţinută de Dan Ostahie.

Domo a anunţat în noiembrie 2015 că va închide toate magazinele fizice, pentru a rămâne cu operaţiuni doar online.

Managerul general al eMag, Iulian Stanciu, a declarat atunci că retailerului Domo îi va fi şi mai greu să facă faţă concurenţei, în online, după închiderea magazinelor fizice, iar pentru preluarea clienţilor companiei s-a dus o "bătaie în tranşee" între competitori.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite