Şeful ANAF: Din dosarul ICA, de la Camelia şi Corina Voiculescu, au fost deja încasate 5,388 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi-a început activitatea în acest an şi a recuperat deja primele sume din dosarele soluţionate de instanţe, a declarat Dragoş Doroş, preşedintele ANAF, într-un interviu pentru Agerpres. El a mai spus că, din dosarul ICA, de la Camelia şi Corina Voiculescu, au fost deja încasate 5,388 milioane de lei.

„Avem pe hârtie, de la 1 ianuarie 2016, un compartiment nou în ANAF, care se cheamă Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale. Această Direcţie, în acest moment, are personal, a început să lucreze şi are primele realizări. Spre exemplu, din dosarul ICA, de la Camelia şi Corina Voiculescu au fost deja încasate 5,388 milioane de lei, în dosarul RAFO 2, Ovidiu Tender, 25,7 milioane de lei, din care 4,6 milioane la bugetul general al statului“, a declarat Dragoş Doroş. 

Prejudiciul estimat de procurori în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) este de 60 de milioane de euro. Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în anul 2014. 

Preşedintele ANAF a mai spus că sunt foarte multe cazuri în care trebuie recuperate sume din dosarele soluţionate de instanţe, însă s-a făcut o triere a lor, în funcţie de valoare. 

„Ei abia acum au început să lucreze şi au pe rol multe dosare. Ideea este că Executări Silite Cazuri Speciale se referă la dosarele din instanţă în care s-a decis «se confiscă astea, luaţi-le şi valorificaţi-le», dar care au fost împrăştiate în toată ţara. Numărul de cauze este considerabil şi a început o triere a lor în funcţie de valoare. Au început deja valorificările, Direcţia are peste 20 de oameni şi câte un serviciu în fiecare din cele opt regiuni ale ţării. Deci, cumva, este un program prin care anul acesta colectivul începe să se concentreze pe toate dosarele de acest gen. O să avem odată la trei luni o centralizare şi vom anunţa cât s-a mai încasat din aceste hotărâri de instanţă“, a mai spus şeful ANAF.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite