Întrebarea ce a blocat conducerea Romgaz: ce faci când rămâi fără gaze

Întrebarea ce a blocat conducerea Romgaz: ce faci când rămâi fără gaze

Peter Jansen, expat olandez ales ca membru în Consiliul de Administraţie (CA) Romgaz la sfârşitul anului trecut, vorbeşte într-un interviul acordat wall-street.ro despre experienţa sa în cadrul conducerii neexecutive a producătorului de gaze, implicarea statului în administrarea societăţilor din portofoliu, dar şi despre ce înseamnă mai exact guvernanţa corporativă pentru companiile româneşti.

Cum ajunge un specialist olandez în comunicare şi marketing în Consiliul de Administraţie al Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România?
 
Peter Jansen: Am o experienţă ce nu se limiteaza doar la zonă de comunicare, media şi marketing; anterior am fost constultant de strategie în Olanda în cadrul NAM, cel mai mare producător de gaze din UE. Am fost antreprenor, consultant de strategie şi manager şi cred că experienţa anterioară mă face potrivit pentru poziţia de membru neexecutiv în board-ul Romgaz.
 
Care sunt cele mai importante probleme pe care le-aţi remarcat la nivel de guvernanţă corporativă în România?
 
Peter Jansen: Chiar ieri vorbeam în cadrul unei conferinţe despre guvernanţa corporativă, dedicată în special companiilor de stat, despre faptul că în general Consiliile de Administraţie ale acestor societăţi sunt aglomerate cu zeci de puncte de discuţie pe agenda şedinţelor, din care majoritatea nici măcar nu sunt decizii ce trebuie luate, ci mai degrabă tot felul de formalităţi. În final se pierde foarte multă vreme din cauza acestora şi nu mai rămâne timp pentru a discuta lucrurile cu adevărat importante, precum strategia, peformanţa directorilor, risk-management, control intern, etc.
 
La prima şedinţă a Consiliului de Administraţie Romgaz la care am fost, am întrebat  «ce vom face când rămânem fără gaze»? A urmat linişte în sală… şi apoi am fost întrebat la ce mă refer.
 

 

citeste totul despre: