400 de baze sportive vor fi construite în toate judeţele ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat, joi, că va promova o nouă iniţiativă pentru a finanţa construirea a 400 de baze sportive în ţară. Declaraţia a venit după ce ministrul a participat la inaugurarea unei astfel de baze la Cumpăna, în Judeţul Constanţa. Obiectivul a fost realizat prin Subprogramul “Complexuri Sportive” derulat de Comisia Naţională de Investiţii.

Bazele sportive pe care Daniel Suciu le propune sunt folositoare tinerilor pentru a se dezvolta sănătos. Mai mult, construcţia acestora va crea noi locuri de muncă pentru cei care au terminat o facultate în domeniu şi nu au unde profesa şi, în plus, va creşte volum de investiţii ale statului. 

Daniel Suciu a afirmat, cu ocazia inaugurării bazei sportive "Centenar 2018", că este în pregătire un memorandum privind construirea a 400 de astfel de facilităţi ce vor fi amplasate în toate judeţele ţării.

"Nu cred că sunt multe comune care au astfel de baze sportive. Nu este nici a Guvernului, nici a primăriei, dar este a copiilor şi tinerilor. Mai mult, vom mai înfiinţa în fiecare judeţ al Românei astfel de baze sportive. Deja pregătim un memorandum şi alte 400 astfel de baze sportive vor mai fi construite în ţară", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. 

Proiectul din Cumpăna a fost în valoare de 14, 1 milioane lei cu TVA şi a fost realizat în conformitate cu normele şi recomandările federaţiilor de profil. Baza conţine un teren de fotbal cu o dimensiune de 105m X 68m, respectând astfel cerinţele UEFA şi o tribună acoperită cu 850 de locuri şi spaţii pentru atletism. Acesta poate fi folosit şi pentru competiţiile de oină, handbal, volei, baschet şi tenis. De asemenea, complexul dispune de vestiare cu grupuri sanitare, sală de conferinţe, sală de mese cu bucătărie, cabinet medical şi cămin cu 20 de locuri de cazare. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite