Fondul Proprietatea: Politica statului privind listările şi sectorul energetic au afectat reducerea diferenţei între valoarea activelor şi preţul acţiunilor

Fondul Proprietatea: Politica statului privind listările şi sectorul energetic au afectat reducerea diferenţei între valoarea activelor şi preţul acţiunilor

Greg Konieczny este managerul Fondului Proprietatea

Politica statului privind listarea de companii la care Fondul Proprietatea (FP) deţine participaţii, reglementările din energie şi întârzierea semnificativă a listării la Londra a FP au afectat planurile de reducere a discountului de tranzacţionare, potrivit managerului Fondului, Greg Konieczny.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ultimele câteva luni au arătat în mod clar că evoluţia discountului de tranzacţionare este independentă de managerul Fondului. (...) Managerul Fondului a întâmpinat în ultimul an numeroase provocări care au avut un impact negativ asupra eforturilor de a reduce discountul de tranzacţionare“, a declarat Konieczny, citat de Mediafax.
 
Discountul la care se tranzacţionează acţiunile Fondul Proprietatea faţă de valoarea unitară a activului net se situează în prezent la aproape 31%.
 
Acţionarii au introdus în contractul de management al Franklin Templeton, administratprul FP, un criteriu de performanţă care a cerut ca în perioada octombrie 2014 - iunie 2015 discountul să se situeze la un maxim de 15% pe parcursul a două treimi din şedinţele din acest interval. Fondul a dipus de o oarecare marjă în această privinţă, în funcţie de condiţiile pieţei sau politicile autorităţilor de reglementare.
 
Acţionarii FP au fost convocaţi să voteze pe 29 octombrie dacă vor continua contractul de administrare cu Franklin Templeton.
 

Statul nu a mai făcut listări

 
Potrivit managerului Fondului Proprietatea, lipsa ofertelor publice iniţiale din partea unor companii din portofoliu a avut un impact negativ asupra eforturilor de reducere a discountului.
 
„Având în vedere întârzierea IPO-ului Hidroelectrica din cauza reintrării companiei în insolvenţă, nu a existat niciun IPO al unei companii din portofoliu de la listările Nuclearelectrica şi Romgaz din 2013. Mai mult, deşi continuăm să încurajăm puternic guvernul să listeze pe bursă participaţii la companii de stat, în prezent pare puţin probabil să fie vreun IPO pe Bursa de Valori Bucureşti, şi în 2015“, a spus Konieczny.
 

Listarea secundară s-a făcut mai greu

 
Managerul FP a acuzat şi întârzierile semnificative cu privire la listarea secundară a Fondului pe Bursa de la Londra, datorate neadoptării de către ASF în timp util a reglementării privind listarea secundară prin titluri de interes (depositary interests - DI).
„Deşi iniţial ne aşteptam să putem lista Fondul Proprietatea la Londra în decembrie 2014, am întâmpinat întârzieri succesive cauzate de faptul că reglementarea privind listarea secundară prin DIs nu a fost adoptată în timp util. Dacă Fondul ar fi fost listat la Londra în decembrie 2014, evoluţia discountului de tranzacţionare ar fi putut fi destul de diferită“, afirmă managerul FP.
 
Fondul s-a listat la bursa de la Londra în aprilie 2015, prin intermediul certificatelor de depozit globale (global depository receipts - GDR).
„Am observat evoluţii încurajatoare de la listarea Fondului pe Bursă de la Londra, în aprilie 2015. Fondul se află în prezent pe locul cinci în topul fondurilor închise de investiţii după VAN (valoarea activului net) şi, prin urmare, beneficiază de un grad ridicat de vizibilitate şi lichiditate. Astfel, credem că vom continuă să vedem beneficiile listării pe LSE pentru Fond, companiile din portofoliu şi acţionari“, a spue el.
 

Liberalizarea târzie a gazelor şi reducerea rentabilităţii la distribuţii

 
FP motivează lipsa de succes în reducerea discountului şi prin circumstanţele din piaţă, care „au fost mai puţin decât ideale în ultimul an, cu un număr de factori macro având efecte adverse asupra companiilor din portofoliul Fondului şi îngreunând eforturile de a reduce discountul de tranzacţionare“.
 
„Întârzierile suplimentare în liberalizarea preţurilor gazelor naturale, preţurile scăzute la electricitate, precum şi reducerea ratei reglementate a rentabilităţii pentru companiile de distribuţie a energiei electrice sunt exemple de factori care au fost în afara controlului Managerului de Fond şi care au afectat negativ companiile din portofoliu“, afirmă Konieczny.
 
Managerul FP notează că discountul de tranzacţionare a scăzut de la mai mult de 55% când Fondul a fost listat, în 2011, la puţin peste 30%.
„Credem că nu poate există nicio îndoială cu privire la dorinţa noastră puternică de a reduce discountul de tranzacţionare şi eforturile pe care le-am făcut în acest scop. (...) Vom continua politica noastră şi acţiunile corporative concepute pentru a reduce discountul nu doar sub pragul de 15%, ci chiar mai jos, întrucât credem că Fondul are un potenţial excepţional datorat calităţii ridicate a activelor din portofoliul nostru, istoricului nostru de lucru cu companiile din portofoliu pentru a le creşte eficientă, transparenţă şi profitabilitatea, precum şi politicii atractive de dividend pe care am implementat-o, dar şi transparenţei noastră ca Manager al Fondului şi eforturilor proactive în relaţia cu investitorii“, a spus el.
 
Potrivit celor mai recente date disponibile, de la începutul lunii mai, fondul american Elliott este cel mai mare acţionar al FP, deţinând prin firma de brokeraj Manchester Securities si compania Beresford Energy Corp o participaţie de 18,76%.
 
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.
citeste totul despre: