Complexul sportiv din Alexandria, amenajat cu 55,7 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia este necesară, susţine ministrul Dezvoltării, pentru ca stadionul să poată găzdui meciurile de fotbal din Liga 1 Naţională şi pentru obţinerea acreditării UEFA pentru categoria 3. Stadionul va avea 5.496 de locuri, 100 de locuri în parcare VIP şi 36 de camere pentru cazarea sportivilor. Lucrările vor fi gata peste 18 luni.

Stadionul din Aexandria, care este format din 3 tribune, o pistă de atletism outdoor de 400 metri cu un culoar şi un teren de fotbal înierbat, va fi comlet demolat, urmând ca pe acelaşi amplasament să fie construit unul nou, se arată într-un proiect de hotărâre iniţiat de ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh.

Potrivit acestuia, soluţiile tehnico-economice prezentate în studiul de fezabilitate au avut la bază amenajarea unui  complex sportiv ce poate indeplini exigenţele necesare găzduirii de meciuri de fotbal cu public din Liga 1 Naţională precum şi obţinerea acreditării UEFA pentru categoria 3. Totodată s-a stabilit ca pe amplasament se poate construi o infrastructură adecvata pentru antrenamente şi găzduirea de competiţii de atletism de nivel naţional.

Construirea de spaţii de cazare pentru sportivi, integrate în corpul uneia dintre tribune, capacitatea estimata de camere fiind de 36. 

„Pentru îndeplinirea cerinţelor de mai sus, în cadrul studiului de fezabilitate s-a propus demolarea construcţiilor existente în amplasament şi construirea unei construcţii noi care să corespundă cerinţelor exprimate mai sus cât şi legislaţiei aflate în vigoare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Astfel, pe o suprafaţă de 15.795 mp se vor construi 2 tribune, prima cu un regim de înălţimeːS+P+2E şi 2.572 locuri pentru spectatori, urmând să fie dotată cu spaţii pentru echipe (vestiare, cameră prim ajutor, cameră antidoping, etc), spaţii pentru oficiali (vestiar arbitri, cameră oficial meci, etc), o sală de forţă, spaţii pentru presă  (masa presei, cameră fotografi, platforme camere TV, studiouri TV, etc) şi spaţii pentru spectatori (locuri pe scaune, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, puncte principale de servire).

Tribuna 2 va avea un regim de înălţimeːS+P+3E; 2.924 locuri pentru spectatori, 36 camere unde pot fi cazaţi sportivii, o sală antrenament pentru atletism; spaţii de recuperare sportivi; spaţii pentru spectatori (locuri pe scaune, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, puncte principale de servire).

Stadionul va avea un teren de fotbal înierbat şi o pistă de atletism 400 m outdoor, la care se adaugă terenuri organizate în zone reziduale ale turnantelor.

Capacitate totală a stadionului va fi de 5,496 locuri şi 100 locuri de parcare VIP.Lucrările ar urma să fie finalizate în 18 luni, valoarea totală a investiţiei fiind de 55,76 milioane lei.

Alexandria va deveni „un adevărat pol cu caracter sportiv”

Amintind că  în România infrastructura pentru sport este total depăşită fizic şi moral, din cauza lipsei de investiţii din ultimii 30-40 de ani, iniţiatorii proiectului susţin că „orice construcţie nouă în acest domeniu este necesară şi oportună pentru relansarea sportului de masă şi a celui de performanţă”.

„Prin realizarea prezentului obiectiv de investiţii se va dezvolta fotbalul la nivel de juniori precum şi cel de performanţă din zonă şi va crea oportunitatea de a se organiza meciuri de fotbal ale echipelor naţionale de fotbal feminin şi ale echipelor naţionale de juniori ale României, precum şi meciuri de fotbal între cluburi profesioniste, atât în Campionatul Naţional Liga I cât şi din competiţiile de club UEFA, fazele preliminare”, se arată în documentul citat.

Din punct de vedere al practicării atletismului, iniiatorii consideră că investiţia propusă va oferi condiţii optime de pregătire şi competiţie tuturor probelor atletice, fiind o investiţie necesară şi binevenită  atât pe plan local cât şi naţional.

„Prin realizarea obiectivului de investiţii se va crea un adevarat pol cu caracter sportiv în Municipiul Alexandria, având în vedere că în imediata vecinătate a stadionului funcţioneză Sala Polivalentă a Ministerului Tineretului, un bazin de înot modern funcţional pe tot parcursul anului,  terenuri de tenis, terenuri de baschet. Apreciem că prin realizarea obiectivului de investiţii vor beneficia în mod direct  Clubul Sportiv Şcolar (şapte secţii) şi Clubul Sportiv Teleorman (opt secţii) precum şi locuitorii din Municipiul Alexandria şi zona limitrofă, circa 100.000 de persoane”, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite