Trei sferturi dintre români cred că preţul caselor va creşte în următorul an
0
Europenii estimează o creştere a preţului pentru locuinţe, mulţi deja se luptă cu ele, iar România conduce clasamentul: 72% dintre respondenţi consideră că preţul caselor se va majora în următorul an.
Din ce în ce mai mulţi europeni cred că preţul caselor va creşte, iar tentaţia de a achiziţiona şi de a face un efort financiar acum pune o presiune mai mare pe bugetul cetăţenilor din Europa, arată cel de-al şaselea studiu anual ING International Survey Homes and Mortgages 2017 , care a analizat opiniile europenilor cu privire la preţurile de pe piaţa locuinţelor. Acesta indică un procent de 59% care se aşteaptă la o creştere a preţurilor în următoarele 12 luni, cu 3 puncte procentuale mai mare faţă de anul trecut.
România conduce clasamentul, cu 72% dintre respondenţi considerând ca preţul caselor va creşte în următorul an, urmată de Spania (66%) şi Cehia (65%). Clasamentul poate fi explicat prin faptul că cele trei ţări au o economie în creştere. Faţă de studiul realizat anul trecut, numărul românilor care sunt pesimişti în legătură cu evoluţia preţurilor a crescut cu 20 de puncte procentuale, cea mai mare creştere dintre ţările europene; de menţionat însă că aceştia se aşteaptă la o creştere uşoară.
Pe de altă parte, în Marea Britanie, procentul celor care cred că preţul caselor va creşte s-a diminuat din 2016 cu 13 puncte procentuale, de la 57% la 44%.
Fragilitate financiară
Cu toate acestea, ultimele date ale Fondului Monetar Internaţional indică o creştere constantă în unele ţări a preţurilor pentru locuinţe relativă la venituri, ceea ce înseamnă ca acestea devin mai puţin accesibile. Studiul ING a ajuns la o concluzie similară, unde trei din cinci (61%) europeni cataloghează locuinţele ca fiind prea scumpe.
În timp ce preţurile continuă să crească, consumatorii pot pica în plasa unei false senzaţii de securitate şi pot face un efort financiar mai mare în consecinţă, pentru a beneficia un preţ mai favorabil.
În Europa, două din cinci persoane (41%) care şi-au bugetat costurile totale pentru o locuinţă recunosc că au depăşit sau au fost la limita de sus a sumei bugetate iniţial. În plus, un sfert (23%) dintre respondenţii europeni au cheltuieli de mentenanţă sau administrative mult mai mari decât anticipaseră. Nu mai puţin de 20% dintre respondenţi se confruntă cu dificultăţi în plata ratei sau chiriei la casă.
În consecinţă, multe persoane pot rămâne fără venituri disponibile pentru alte cheltuieli sau economii. Tendinţa este confirmată şi de rezultatele studiului ING International Survey Savings 2017 , distribuit la începutul acestui an, ce a arătat că 29% dintre europeni nu au niciun fel de economii. Dintre cei 71% care declară că au economii, mai bine de o treime au economisit mai puţin de echivalentul a trei salarii, devenind vulnerabili în faţa unor evenimente neprevăzute sau în cazul în care îşi pierd locul de muncă.
Doar 29% dintre europeni pot să declare că piaţa locuinţelor din ţara lor este pe drumul cel bun, în timp ce 45% sunt în dezacord.
„Europenii vâd întregul proces de a-şi căuta o casă destul de scump; mulţi dintre ei au ajuns cu cheltuielile la limita de sus sau le-au depăşit iar unii au costuri recurente acum mult mai mari decât au estimat. În consecinţă, mulţi resimt dificultăţile de a plăti rata sau chiria la casă în fiecare lună”, a declarat Nathalie Spencer, specialist comportamental ING.
Cetăţeni ce declară că preţul caselor va creşte în următoarele 12 luni