Israelienii care deţin Radisson Bucureşti au mai lăsat din preţ: Se vinde cu 177,5 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotel Radisson foto Radisson Blu

O subsidiară a companiei israeliene Elbit Imaging a anunţat recent că a semnat o scrisoare de intenţie cu un fond de investiţii pentru a vinde 98,2% din compania care deţine hotelurile Radisson din Bucureşti - Radisson Blu şi Park Inn  - cu 177,5 milioane euro, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul bursei americane Nasdaq.

În luna martie, suma cerută pentru cele două hoteluri , operate de grupul Carlson Rezidor, era de 185 milioane euro, potrivit unor surse citate de profit.ro.

Tranzacţia anunţată recent ar de Elbit Imaging urma să fie finalizată în trei sau patru luni, în funcţie de semnarea unor acorduri şi de obţinerea unei autorizaţii de la Consiliul Concurenţei, potrivit anunţului publicat pe site-ul Nasdaq.

Complexul Radisson din Bucureşti, care include hotelurile Radisson Blu şi Park Inn, are în total 763 de camere.

Hotelul Radisson de pe Calea Victoriei, fostul hotel Bucureşti, este clasificat cu 5 stele, iar hotelul Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence, foarte aproape de Ateneul Român, are 4 stele.

Al doilea hotel sub brandul Radisson Blu din România ar urma să fie deschis în prima parte a anului 2018 la Braşov, printr-o investiţie de 10 milioane euro, în urma unui contract de franciză semnat în noiembrie 2016 de Carlson Rezidor Hotel Group, care deţine brandul, şi Tresor Com, o companie controlată de familia Neamţu din Braşov.

Radisson Blu este unul dintre cele mai importante branduri hoteliere din lume, operând aproape 300 de hoteluri în 69 de ţări. 

Radisson Blu este parte a Carlson Rezidor Hotel Group, care include, de asemenea, brandurile Quorvus Collection, Radisson, Radisson RED, Park Plaza, Park Inn by Radisson şi Country Inns & Suites By Carlson.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite