Preţul aurului atinge minimul ultimilor trei ani
0Preţul aurului continuă să scadă, atingând cel mai mic nivel în aproape trei ani, după ce reprezentanţii Rezervei Federale, banca centrală a SUA, au anunţat că intenţionează să reducă programul naţional de stimulare a economiei.
Preţul unciei de aur a scăzut până la 1.191,21 dolari pe piaţa din Asia, după ce a atins puţin peste 1.200 de dolari pe bursa de la New York, joi, pentru prima dată din august 2010, iar pe bursa din Londra s-a tranzacţionat aproape de minumul ultimelor 34 de luni, potrivit agenţiei de ştiri Bloomberg.
Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite ale Americii, a declarat pe 19 iunie că instituţia pe care o conduce ar putea începe să reducă programul de cumpărare a obligaţiunilor de stat în lunile următoare, în cazul în care economia se redresează.
Analiştii economici au declarat că investitorii se aşteaptă în continuare la scăderi, astfel încât s-au grăbit să vândă, notează BBC. Efectele s-au văzut în preţul unciei, care a scăzut puternic în ultimele zile.
„Nu ai vrea să prinzi un cuţit în cădere cu mâinile goale, aşa că potenţialii investitori se dau la o parte, nevrând să figureze aurul în bilanţul de sfârşit de trimestru”, a declarat Axel Merk, director de investiţii în cadrul companiei americane Merk Funds.
În ultimii doi ani, evoluţia preţului aurului a cunoscut o perioadă de creşteri importante, care a fost declanşată de incertitudinile legate de situaţia economiei globale şi de temerile privind datoriile guvernamentale din zona euro.
Încurajaţi de circumstanţele tulburi, investitorii s-au orientat către aur, considerat un refugiu pe timp de criză. Totodată, încetinirea economiei globale a determinat băncile centrale din întreaga lume să-şi reducă ratele dobânzilor de referinţă până au atins niveluri minime record, în multe cazuri, într-o încercare disperată de a stimula creştere. Din nou, ratele mici ale dobânzilor au favorizat scumpirea aurului.
Cu toate acestea, situaţia s-a schimbat în ultimele luni, iar economia Statelor Unite dă semne de redresare. Prin urmare, Bernanke a anunţat că banca centrală a Statelor Unite va reduce programul de 85 de miliarde de dolari de cumpărare a obligaţiunilor guvernamentale.
Specialiştii se aşteaptă la o creştere a ratelor dobânzilor de referinţă, în cazul în care reprezentanţii Rezervei Federale îşi pun în aplicare intenţiile, iar aurul ar deveni o alternativă mai puţin atractivă, informează BBC.
Nu în ultimul rând, riscurile care ameninţă zona euro s-au mai redus, contribuind de asemenea la scăderea preţului unciei de aur.
Alte ştiri asemănătoare:
INFOGRAFII Cum a evoluat preţul real al aurului de la 1800 şi până astăzi
Fie ca bază a unităţii monetare a unei ţări, luat în comparaţie cu valoarea altor active sau folosit în fixarea cursurilor de schimb, preţul aurului a fost dintotdeauna atent urmărit. De la izbucnirea crizei, el a devenit unul dintre cei mai relevanţi indicatori pentru încrederea investitorilor, pentru care a devenit una adevărat refugiu în faţa volatilităţii preţurilor şi a cursurilor valutare.
Criza loveşte pentru prima dată aurul
Pentru prima dată de la izbucnirea crizei, aurul – devenit în ultimii ani un refugiu pentru investitori – s-a ieftinit dramatic din cauza temerilor privind accentuarea problemelor economice.
Preţul aurului ajunge la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani
Preţul aurului a continuat să scadă şi luni, după ce vineri cotaţiile au înregistrat un declin de 5%. Luni, preţul unei uncii de aur a scăzut pentru prima dată din martie 2011 sub pragul de 1.400 de dolari.
Aurul încasează cea mai dură lovitură din ultimii 30 de ani
Preţul aurului continuă să scadă, după ce datele economice publicate în China şi temerile legate de criza din Cipru au declanşat cea mai mare fugă a investitorilor în aur din 1983 încoace.