Noua criză a datoriilor din Grecia: este Europa pregătită?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
wallstreet

Grecia se confruntă cu o nouă criză a datoriilor, care ar putea obliga ţara să părăsească zona euro, posibilitate cu care grecii s-au mai confruntat în 2012, când un posibil default al Atenei a alarmat oficialii din Bruxelles, care au evitat atunci renunţarea la o piesă din puzzle-ul marelui proiect european.

Grecia va organiza, pe 25 ianuarie, alegeri legislative anticipate, după ce Parlamentul elen şi-a anunţat dizolvarea săptămâna trecută. Alegerile ar putea fi câştigate de Alexis Tsipras, liderul partidului din opoziţie Syriza. În cazul în care va ajunge în fruntea legislativului, Tsipras vrea să renegocieze termenii unei înţelegeri din 2012 cu oficialii europeni, în urma căreia Grecia a fost salvată de la default, arată CNBC.

Opinia publică din Grecia este, de asemenea, sceptică în privinţa măsurilor de austeritate impuse de Troica internaţională în schimbul unor împrumuturi, în condiţiile în care rata şomajului este încă peste 25%. "Aceste măsuri au funcţionat doar în condiţiile în care austeritatea ducea la creştere, însă ritmul este prea slab", a afirmat David Gordon, analist politic şi preşedinte al firmei de consultanţă americane International Capital Strategies. "De aceea politica elenă este în impas", a completat acesta.

Citeşte pe wall-street.ro continuarea articolului 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite