China are de ales între termocentrale şi apa de băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China are de rezolvat o dilemă serioasă: autorităţile au au de gând să construiască 363 de noi termocentrale pe bază de cărbune pentru a susţine creşterea economică, însă peste jumătate dintre acestea vor fi realizate în zone unde apa este deja puţină, iar oamenii au nevoie de apa respectivă pentru băut sau activităţile curente.

Cercetătorii de la World Resources Institute au realizat o „hartă a stresului” pentru apa din China şi au descoperit că dintre centralele propuse, 23% se află în zone unde resursele de apă sunt deja folosite în proporţie de 40-80% de alţi utilizatori, în vreme ce 28% vor fi construite în zone unde oamenii concurează deja pentru mai mult de 80% din rezervele de apă. 

Primele regiuni sunt caracterizate având o „presiune ridicată în privinţa apei”, iar cele din urmă sunt categorisite ca fiind zone cu o „presiune extrem de ridicată în privinţa apei”, potrivit The Guardian.

Un număr de şase provincii vor fi afectate în mod special, pentru că 60% din capacitatea termo propusă este planificată pentru provinciile Mongolia Interioară, Shaanxi, Gansu, Ningxia, Shanxi şi Hebei. Aceste provincii conţin doar 5% din resursele de apă ale Chinei.

Problema o constituie faptul atât termocentralele, cât şi activităţile economice care le susţin, sunt mari consumatoare de apă. Minele folosesc apă în extracţia şi procesarea cărbunelui. Termocentralele au nevoie de apă pentru abur şi pentru sistemele de răcire.

Autorităţile chineze au realizat problema, punând pentru 2012 ţinte pentru apă. Planul cere limitarea la maximum 700 de miliarde de metri cubi de apă pe an, adică 25% din apa disponibilă anual; creşterea eficienţei în irigaţii cu 60% şi protecţia calităţii apei pentru o dezvoltare sustenabilă.

Însă ţara trebuie să meargă mai departe şi să rezolve problema apei în minerit şi producţia de energie pe bază de cărbune dacă chiar vrea să îndeplinească ţintele respective. China ar trebui să încetinească dezvoltarea pe bază de cărbune, şi, în acelaşi timp, să implementeze programe de eficienţă.

În anumite regiuni, guvernele locale au impus deja o serie de cerinţe pentru noile termocentrale, astfel încât să instaleze o seri de noi tehnologii, precum cele cu circuit închis sau răcire pe bază de aer, astfel încât termocentralele să consume mai puţină apă. Însă acestea vin cu noi compromisuri: conservarea apei reduce eficienţa producţiei cu 3-10% şi creşte emisiile de gaze cu efect de seră.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite