Un senator PSD vrea să impoziteze unele pensii cu 90%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Pop FOTO Mediafax / Andreea Alexandru
Liviu Pop FOTO Mediafax / Andreea Alexandru

Senatorul PSD Liviu Marian Pop, fost ministru al Educaţiei, a depus un proiect de lege prin care propune impozitarea cu 90% a pensiilor de peste 10.000 de lei.

„Având în vedere faptul că în România există o discrepanţă foarte mare între pensiile din sistemul public de pensii, care sunt în medie la un nivel de 1.150 de lei, comunicat pentru luna martie 2019 şi alte categorii de pensii, în special pensiile de serviciu, care depăşesc praguri de bun simţ ale veniturilor, ajungând la cuantumuri astronomice de câteva zeci de mii de lei sau chiar mai mult, până la suma de 73.890 de lei, bani pe care îi primeşte, conform informaţiilor publice, un fost magistrat, suma din care impozitul reţinut este de doar 7.189 lei, considerăm necesar să aplicăm o supraimpozitare a pensiilor mari”, arată Liviu Marian Pop, în expunerea de motive a proiectului.

Astfel, pensionarii care au o pensie mai mică de 10.000 de lei vor fi impozitaţi, ca şi până acum, cu un procent de 10%, în timp cei care au pensii de peste 10.000 de lei, pentru sumele care vor depăşi acest prag, vor fi impozitaţi cu o cotă de 90%.

Autorul proiectului face însă referire la venitul impozabil lunar din pensii. Acesta se determină prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei. Din suma rezultată se calculează impozitul, respectiv 10%.

Mai precis, un pensionar va avea un venit impozabil lunar din pensii de 10.000 de lei doar dacă are o pensie de 12.000 de lei, din care va scădea suma deductibilă de 2.000 de lei. Aşadar, toţi cei care au o pensie mai mare de 12.000 de lei vor fi astfel impozitaţi cu 90%.

În această situaţie se regăsesc în special procurorii şi judecătorii. Cei 3.742 beneficiari aveau o pensie medie 17.933 lei, în luna februarie 2019, potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii.

Liviu Marian Pop arată că măsura va avea „un profund caracter moral” şi rezultatele obţinute vor putea rezolva probleme de natură socială cu care se confruntă comunităţile vulnerabile.

„Suntem convinşi, de asemenea, că o medie a pensiilor plafonate la un cuantum de 20.000-30.000 de lei, echivalentul unor sume care reprezintă venitul mediu brut din ţările cele mai dezvoltate din Europa (ex: Elveţia, Norvegia, Luxemburg etc.), conform datelor publicate de reprezentanţii Comisiei Economice a ONU (CEONU), poate asigura şi în România un trai decent pensionarilor care obţin venituri din pensii, în mare parte asigurate de la bugetul de stat. Nu mai vorbim de pensiile cu mult mai mari care trec de 14.000 de euro, sume care sunt de neconceput pentru oamenii de rând”, mai arată senatorul PSD. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite