România a aplicat amenzi de peste 110 milioane de euro, pe perioada stării de urgenţă. Cum vor fi folosiţi banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul stării de urgenţă au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 570 de milioane de lei (peste 110 milioane de euro), a anunţat miercuri ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

El a declarat că sumele încasate din amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi utilizate în sistemul de sănătate publică.

„Există un subiect în media că s-au dat multe amenzi şi că pot fi mulţi sau puţini bani 570 de milioane sau, mă rog, 285 de milioane dacă se plătesc toate amenzile. Vreau să spun că am discutat cu domnul prim-ministru şi vom găsi o formulă, un act normativ ca toţi aceşti bani să fie folosiţi pentru nevoile persoanelor cu vulnerabilităţi şi pentru sistemul de sănătate publică. Adică, aceşti bani se încasează la autorităţile locale, nu le încasează Ministerul sau Guvernul, ca să ştie cei care ne ascultă, şi autorităţile locale trebuie să le reorienteze spre zona de sănătate publică”, a declarat Vela într-o emisiune la postul de televiziune Realitatea Plus, scrie Agerpres.

Guvernul a majorat, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă nivelul amenzilor aplicate pe perioada stării de urgenţă atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut de pe 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. În acelaşi timp, amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite