Precedent periculos: confiscarea banilor din bănci ar fi posibilă, după o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

România garantează, prin Legea 312/2015, banii din depozitele deschise de români la instituţiile de credit pentru cazurile în care acestea intră în dificultate financiară

Mai multe voci din spaţiul public, între care europarlamentarul român Laurenţiu Rebega şi avocatul Gheorghe Piperea, au reacţionat dur la decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de a permite confiscarea de către bănci a depozitelor cetăţenilor în caz de dificultate.

Laurenţiu Rebega, care este vicepreşedinte al Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii din Parlamentul European, spune că astfel Uniunea Europeană salvează băncile falite prin „subminarea statelor şi jefuirea cetăţenilor“.

Rebega: „Unele bănci mari se urcă deasupra statelor“

Europarlamentarul explică pe larg, într-un comunicat de presă, cum se desfăşoară acest proces:
„Să presupunem că o bancă oarecare, ca urmare a unor operaţiuni neperformante, de regulă a unor escrocherii, e în pericol de faliment. În capitalismul clasic, de până la Marea Criză, într-o asemenea situaţie, falimentul însemna, pe scurt, că bancherii pierdeau tot ce aveau, iar deponenţii fie îşi pierdeau şi ei depunerile, fie îşi recuperau, eventual, o mică parte din acestea, în urma lichidării activelor băncii. În modelul european postbelic, pentru a se evita intrarea într-o spirală de criză, statul intervine împrumutând banca. Bancherii nu pierd, dar sunt puşi sub control şi trebuie să ramburseze împrumutul de stat într-o perioadă de timp. În fine, depozitele sunt garantate, cel puţin în zona deponenţilor mici şi mijlocii. Deşi imperfect, un asemenea model asigură echilibrul economic, stabilitatea financiar-bancară şi pacea socială“.

În prezent, mai arată europarlamentarul, „recenta decizie a CJUE ne aduce, aparent, în zona capitalismului clasic. De ce «aparent»? Pentru că, spun adepţii neoliberalismului, în zilele noastre, băncile - mai precis anumite bănci - au devenit «prea mari» ca să mai dea faliment. Sunt bănci internaţionale, cu operaţiuni în toată lumea, iar un faliment ar antrena o reacţie în lanţ cu consecinţe inimaginabile. Aceste bănci trebuie, deci, să fie salvate cu orice preţ“.

Dar, potrivit vicepreşedintelui Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii, „preţul este triplu. Pe de-o parte, pierd toţi depunătorii, întrucât în gaura neagră a falimentului sunt aruncaţi prima dată banii din depozite. În al doilea rând, prin împrumutul acordat de stat, se aruncă în gaura neagră şi banii contribuabililor. În al treilea rând, bancherii nu doar că nu pierd nimic, nu doar că nu sunt sancţionaţi, dar nu mai sunt nici măcar controlaţi. După cum se vede, în acest model, unele bănci mari se urcă deasupra statelor şi implicit deasupra cetăţenilor“.

Ce consecinţe poate avea decizia CJUE

Atacul lui Rebega la adresa băncilor atinge aici accente specifice partidelor naţionaliste, ştiut fiind că grupul în care acesta este vicepreşedinte întruneşte marile partide naţionaliste din Europa:
„Recenta decizie a CJUE acordă acestor bănci mari, focare de escrocherii, exact un statut de entităţi intangibile. Consecinţele deciziei CJUE sunt extrem de grave. Mai întâi, această decizie este un atac direct la proprietate, aşadar la un principiu fundamental al statului de drept. Pe cale de consecinţă, este afectată siguranţa financiară a tuturor cetăţenilor Europei şi, implicit, şi a românilor. În al doilea rând, măsura va distruge, lent, clasa mijlocie, prin sărăcirea acelor depunători care furnizează grosul depozitelor mici şi mijlocii“, notează Laurenţiu Rebega.

„Să subliniem că, după Al Doilea Război Mondial, tocmai întărirea clasei mijlocii i-a adus Occidentului dinamism economic, echilibru social şi o prosperitate fără precedent.
În al treilea rând, decizia CJUE este încă un cui bătut în sicriul statului naţional, care, lipsit de suveranitate, devine vasalul instituţiilor europene supranaţionale şi al intereselor marii oligarhii bancare internaţionale“, avertizează europarlamentarul.

Iată aşadar că recenta decizie a CJUE capătă inclusiv conotaţii politice importante, după cum reiese din finalul mesajului lui Rebega:
„Viitorul arată sumbru! Ca să nu ajungem în acest viitor, trebuie să luăm atitudine. Trebuie ca vocea şi acţiunile noastre să fie ferme şi categorice! Nu băncile trebuie apărate, ci cetăţenii! Nu oligarhia trebuie protejată, ci clasa mijlocie! Nu Comisia Europeană trebuie să decidă, ci statul naţional!“.

Ceea ce devine clar din poziţia publică a europarlamentarului Laurenţiu Rebega este că decizia CJUE dă apă la moară celor care critică şi băncile, dar şi actuala formulă de funcţionare a Uniunii Europene.

Piperea: „Decizia e cinică“

Iată ce a postat pe o reţea de socializare, în legătură cu decizia CJUE, avocatul Gheorghe Piperea:
„Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că directiva privind salvarea de la faliment a băncilor prin confiscarea depozitelor clienţilor este OK. În principal, motivaţia este că e preferabil să confişti aceşti bani de la clienţi decât să îi primeşti cadou de la stat, adică de la contribuabili, mai ales că treaba asta din urmă ar însemna un nasol ajutor de stat.
Decizia e cinică, pentru că băncile au fost ajutate şi până acum de state, şi nimeni nu şi-a pus problema că ar fi vorba de ajutoare de stat ilegale. Că să nu mai vorbim de eficienţă. Au fost bănci, cum e Dexia, care au fost salvate de stat chiar de două ori, au dat ultra-managerilor lor bonusuri de «succes» de zeci de milioane de euro, după care au intrat din nou în dificultate, iar acum aşteaptă salvarea cu bănuţii deponenţilor.
Decizia este şi ipocrită, pentru că nu răspunde la întrebări esenţiale:
- Trebuie salvate aceste entităţi malefice care distrug lumi şi destine pentru a o lua de la cap, iresponsabil, indiferent de riscurile asumate pe seamă statului şi a deponenţilor?
- De ce trebuie ca rezoluţia să se deruleze în spaţiu privat, discret, între bancheri, fără control judiciar, fără transparenţă, fără acordul măcar implicit al deponenţilor, şi cu dispreţ faţă de contracte şi faţă de principiul neretroactivităţii legii?
- Cum rămâne cu dreptul de proprietate?
- Cum rămâne cu proiectele publice, sociale, pe care statul «democratic» nu le mai poate finanţa, pentru că are ca prioritate salvarea băncilor?
Părerea mea e că aceste chestiuni sunt de competenţa CEDO. Acolo s-ar putea decide dacă salvarea acestor sepii malefice şi a bunăstării overlorzilor sistemului este prioritară faţă de dreptul de proprietate asupra banilor din depozite şi faţă de sarcinile esenţiale ale statului.
Oricum, pentru lideri europeni ca Matteo Renzi, decizia CJUE pică foarte prost. El va trebui să decidă dacă dă de la buget 40 de miliarde de euro pentru a salva cele trei-patru bănci falite sau dacă va permite că aceşti bani să fie luaţi de la deponenţi. Că de închis aceste bănci nu se pune problema. Iar decizia italienilor va fi clonată peste tot, inclusiv în România. Ce, credeţi că nu mai sunt bănci falite?“

Ce spune legislaţia de azi

Legea 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii arată câte se poate de clar că băncile nu pot să apeleze la economiile deponenţilor pentru a fi salvate.

Pentru mai multă acurateţe, redăm, în continuare, Articolul 349 din această lege:
Art. 349. - Instituţiile de credit şi entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) includ în prevederile contractuale o clauză în virtutea căreia creditorul sau partea la acordul ce guvernează o datorie acceptă ca aceasta să poată face obiectul exercitării competenţelor de reducere a valorii şi de conversie şi este de acord să se supună oricărei măsuri de reducere a valorii principalului sau a sumei de plată datorate, de conversie sau de anulare, ce poate fi impusă de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în exercitarea competenţelor sale, cu condiţia ca o astfel de datorie:
   a) să nu fie exclusă în temeiul art. 286;
   b) să nu fie un depozit prevăzut la art. 234 din Legea nr. 85/2014;
   c) să fie reglementată de legislaţia unui stat terţ; şi
   d) să fie emisă sau contractată după data de la care se aplică prevederile referitoare la recapitalizarea internă.

Iată şi un articol - dintr-o altă lege - care arată că banii deponenţilor au prioritate la rambursare, în cazul unui faliment al instituţiei de credit:

În cazul falimentului unei instituţii de credit, creanţele se plătesc în lei, în următoarea ordine:
- 1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare, precum şi plata onorariilor persoanelor angajate în condiţiile legii, inclusiv ale lichidatorului judiciar;
- 2. creanţele rezultate din depozitele eligibile în sensul prevederilor cuprinse în legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor, inclusiv creanţele schemelor de garantare a depozitelor rezultate din subrogarea în drepturile deponenţilor garantaţi şi/sau din finanţarea, potrivit legii, a măsurilor de rezoluţie a instituţiei de credit debitoare, precum şi creanţele izvorâte din raporturi de muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
- 3. creanţele reprezentând acea parte a depozitelor eligibile ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii care depăşeşte plafonul de acoperire prevăzut în legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor şi depozitele persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii, care ar fi depozite eligibile dacă nu ar fi fost făcute prin intermediul sucursalelor situate în afara Uniunii ale unor instituţii stabilite în Uniune;
- 4. creanţele rezultând din activitatea debitorului după deschiderea procedurii;
- 5. creanţele bugetare, creanţele schemelor de garantare a depozitelor, altele decât cele prevăzute la pct. 2, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din credite acordate de aceasta instituţiei de credit;
- 6. creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni interbancare, din operaţiuni cu clientelă, operaţiuni cu titluri, alte operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi alte creanţe chirografare;
- 7. creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;
- 8. creanţele decurgând din instrumente de datorie şi din împrumuturi, având la bază convenţii care prevăd o clauză de subordonare potrivit căreia, în caz de lichidare sau faliment al instituţiei de credit, astfel de creanţe urmează să fie plătite după creanţele tuturor creditorilor chirografari nesubordonaţi şi, după caz, ale altor creditori chirografari subordonaţi; în cadrul acestei categorii de creanţe, plata acestora se va efectua cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite prin clauza de subordonare aferentă fiecărei creanţe;
- 9. creanţele acţionarilor instituţiei de credit în faliment, respectiv creanţele membrilor cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în faliment, derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, potrivit prevederilor legale şi statutare.

Rămâne, aşadar, de văzut dacă o decizie a CJUE ar putea fi folosită ca precedent pentru ca banii deponenţilor să fie folosiţi pentru salvarea băncilor aflate în dificultate.