Mediul academic se opune plafonării dobânzilor. Peste 50 de profesori au trimis Parlamentului o scrisoare împotriva măsurii

Peste 50 de profesori, economişti şi antreprenori din România solicită Parlamentului printr-o scrisoare să abandoneze proiectul privind plafonarea dobânzilor, spunând că această măsură este distructivă pentru activitatea de creditare şi afectează populaţia cu venituri reduse.

„Instituirea unor plafoane ale ratelor de dobândă la credite îşi propune să vină în beneficiul populaţiei care, teoretic, se va putea împrumuta mai ieftin decât în prezent. Totuşi, există o diferenţă între scopul declarat al proiectului de lege şi consecinţele sale reale”, spun autorii scrisorii.

Redăm mai jos conţinutul integral al scrisorii:

„În atenţia Parlamentului României

Stimaţi membri ai Parlamentului,

Suntem un grup de cadre didactice, economişti şi antreprenori preocupaţi de politicile publice care afectează climatul de afaceri şi bunăstarea populaţiei şi dorim să atragem atenţia asupra proiectului de lege privind plafonarea dobânzilor.

Instituirea unor plafoane ale ratelor de dobândă la credite îşi propune să vină în beneficiul populaţiei care, teoretic, se va putea împrumuta mai ieftin decât în prezent. Totuşi, există o diferenţă între scopul declarat al proiectului de lege şi consecinţele sale reale. Măsura plafonării dobânzilor este distructivă pentru activitatea de creditare şi afectează cu precădere bunăstarea populaţiei cu venituri reduse– persoanele care lucrează în economia informală şi care nu au posibilitatea să contracteze credite de consum la dobânzi mici.

În primul rând, este important să ne amintim lecţiile istoriei. Nu au trecut decât 28 de ani de la îndepărtarea regimului comunist, în timpul căruia preţurile erau stabilite artificial prin decret, cu toate urmările triste: penurie generalizată, introducerea raţionalizării, apariţia speculei, scăderea nivelului de trai. Însă istoria legiferării unor preţuri maxime este mult mai veche, a fost opera politicienilor iresponsabili şi a produs mereu consecinţe dezastruoase. Stabilirea unor preţuri maxime este asociată cu decăderea Imperiului Roman. Legea Maximului General, votată în  Regimul de Teroare din timpul Revoluţiei Franceze, care stabilea preţul grânelor, a fost atât de impopulară încât a trebuit abandonată un an mai târziu; Foutu le maximum! (S-a terminat cu preţul maxim) a strigat populaţia pe străzile Parisului în vreme ce Robespierre era condus spre ghilotină.

În al doilea rând, este important să înţelegem de ce efectele practice ale preţului maxim sunt diametral opuse intenţiei celor care îl susţin. Prin decretarea unui preţ-plafon statul îi forţează pe oameni să-şi trăiască viaţa altfel decât decid ei în mod voluntar. Ieftinirea artificială a unui produs descurajează producţia şi reduce oferta totală; cu cât plafonul este stabilit mai jos faţă de nivelul de piaţă, cu atât penuria care urmează este mai acută. Un exemplu recent în acest sens este dispariţia imunoglobulinei din cauza refuzului statului de a plăti preţul de piaţă.

Dobânda este preţul creditului. Pe piaţă există numeroase produse de creditare, fiecare cu riscul său şi cu dobânda specifică. Plafonarea dobânzilor afectează piaţa creditului deoarece va scoate în afara legii acele produse de creditare dedicate persoanelor care prezintă un risc ridicat (nu pot prezenta adeverinţă de venit sau au venituri reduse, nu prezintă garanţii). Cei afectaţi se împart în două categorii:

(1) Debitorii, persoanele care în prezent nu pot contracta un credit imobiliar sau de consum decât la o dobândă mai ridicată decât cea prevăzută în proiectul de lege. Aceste persoane vor fi excluse de pe piaţa oficială a creditului şi vor ajunge clientela sectorului informal. Practic, legea anti-cămătărie riscă să devină o adevărată lege a încurajării cămătăriei. În loc ca situaţia din România să evolueze spre cea din ţările dezvoltate, ea se va îndrepta spre modelul rusesc sau din unele ţări africane, unde mii de cămătari oferă „la negru” împrumuturi la dobânzi încă şi mai mari. Ca un efect colateral, creşterea cererii pentru creditarea ilegală va stimula criminalitatea, un flagel de care deocamdată România este scutită.

(2) Băncile şi instituţiile financiare nebancare, care oferă împrumuturi şi care vor descoperi că clientela lor se împuţinează şi veniturile lor scad. Acestea vor fi stimulate să aducă modificări produselor de creditare, respectiv să schimbe comisioanele, durata, avansul şi garanţiile creditului, pentru a recupera pierderile. Creditorii vor fi stimulaţi să ceară un avans mai mare, să urce comisioanele, să transfere riscul de dobândă la debitor (oferind contracte cu dobândă variabilă), să schimbe moneda creditului, impunând astfel debitorului un risc valutar. La limită, unii creditori vor ieşi de pe piaţă, activitatea lor nefiind viabilă la noile rate de dobândă. Per ansamblu, toate aceste restricţii vor agrava situaţia creditării sectorului privat din România, care este oricum insuficient dezvoltată în comparaţie cu ţările vecine sau cu cele occidentale.

Aşa cum atestă studiile Băncii Mondiale, ale Consultative Group to Assist the Poor, ale Comisiei Europene şi ale altor instituţii internaţionale, reprimarea dobânzilor aduce prejudicii în toate ţările în dezvoltare (şi nu numai) unde a fost aplicată. Astfel, un cunoscut raport al Comisiei Europene arată că restricţionarea ratei dobânzii tinde:

• să reducă accesul la credite pentru persoanele sărace;
• să submineze costul transparent al creditului prin creşterea comisioanelor;
• să nu contribuie la reducerea gradului de îndatorare şi nici la volumul creditului de consum;
• sa limiteze gama produselor de creditare disponibile şi, implicit, opţiunile de alegere a utilizatorului de servicii financiare.

De asemenea, din Japonia şi SUA până în Nicaragua, din Bolivia până în Kenya şi multe alte ţări africane, dovezile empirice arată mai multe efecte negative, precum retragerea instituţiilor financiare din activitatea de creditare a persoanelor sărace sau din anumite segmente ale pieţei, scăderea numărului de instituţii financiare autorizate, creşterea costului total al creditului prin aplicarea unor comisioane şi taxe suplimentare, scăderea diversităţii produselor de creditare, o rată scăzută a creditului în PIB şi o incluziune financiară redusă, măsurată prin prisma ponderii populaţiei care accesează împrumuturi.

După cum spune BNR, „gradul de incluziune financiară în România este printre cele mai reduse din Uniunea Europeană. Principalii factori care contribuie la menţinerea acestei situaţii sunt: (i) ponderea ridicată a economiei informale şi nivelul scăzut de trai; (ii) nivelul redus al educaţiei financiare, precum şi (iii) calitatea şi adaptarea redusă a ofertei de servicii financiare la nevoile populaţiei”. Deşi evaluarea exactă a dimensiunii economiei informale este greu de făcut, conform unor analize peste 1 milion de persoane nu lucrează în regim legal. Aceste persoane nu pot contracta credite bancare şi ele sunt deservite de instituţiile financiare nebancare. Subminarea acestui sector al economiei va provoca atât prejudicii directe (firmelor respective şi bugetului statului) cât şi efecte indirecte asupra unui grup de populaţie foarte mare. Ne întrebăm, în acest context, dacă evaluarea impactul economic şi bugetar al propunerii de plafonare a dobânzilor chiar există şi dacă da, atunci cum a fost el făcut.

Vă amintim că creditul nu poate fi ieftinit prin decrete sau legi, ci prin încurajarea competiţiei şi a investiţiilor, prin combaterea inflaţiei, prin reducerea riscurilor politice şi a incertitudinilor asociate cu economia informală. Acestea sunt diferenţele dintre România şi ţările dezvoltate ale UE şi până când aceste diferenţe nu vor fi atenuate dobânzile din România nu vor putea fi similare cu cele din Germania.

Stimati Parlamentari, dumneavoastră aveţi drept obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale românilor. În acest caz, este necesară abandonarea ideii de plafonare a dobânzilor şi concentrarea pe acele politici care încurajează acumularea de capital, investiţiile şi locurile de muncă din economia oficială.

Cu deosebită consideraţie,

Radu Muşetescu, profesor universitar, Academia de Studii Economice

Silviu Cerna, profesor universitar, Universitatea de Vest din Timişoara

Christian Năsulea, lector universitar, Universitatea Bucureşti

Radu Nechita, conferenţiar universitar, Universitatea Babes-Bolyai

Gabriel Mursa, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Gabriel Staicu, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Ovidiu Neacşu, economist şi antreprenor, vicepreşedinte SOLIB

Iulian Tănase, economist şi antreprenor

Bogdan Călinescu, director, Institut de Recherche Economiques et Fiscales

Emil Duhnea, avocat, Baroul Bucureşti

Horaţiu Buzatu, antreprenor

Vlad Mureşan, lector universitar, Universitatea Babes-Bolyai

Romeo Vatra, antreprenor

Gheorghe-Ilie Farte, conferenţiar universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Ionuţ Dobra, antreprenor

Eusebiu Burcaş, antreprenor

Ciprian Soleriu, antreprenor

Octavian Bădescu, antreprenor

Emanuel Socaciu, conferentiar universitar, Universitatea din Bucuresti

Bogdan Glăvan, profesor universitar, Universitatea Româno-Americană

Cristian Păun, profesor universitar, Academia de Studii Economice

Alexandru Butiseacă, asistent universitar, Universitatea Româno-Americană

Bogdan Nistoreanu, lector universitar, Academia de Studii Economice

Dan Gabriel Dumitrescu, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Adriana Duţescu, profesor universitar, Academia de Studii Economice

Shahrazad Hadad, asistent universitar, Academia de Studii Economice

Ioana Ceauşu, asistent universitar, Academia de Studii Economice

Mihaela Dan, profesor universitar, Academia de Studii Economice

Bogdan Dumitrescu, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Simona Chirică, lector universitar, Academia de Studii Economice

Georgiana Oana Stănilă, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Eduard Dinu, profesor universitar, Academia de Studii Economice

Adrian Mitroi, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Costin Şorici, conferenţiar universitar, Universitatea Ovidius din Constanţa

Mihai Orzan, profesor universitar, Academia de Studii Economice

Anca Gherman, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Alina Mihaela Dima, profesor universitar, Academia de Studii Economice

Roxana Clodnitchi, doctor în economie

Ovidiu Ioan Dumitru, lector universitar, Academia de Studii Economice

Tănase Stamule, lector universitar, Academia de Studii Economice

Daniel Zgura, asistent universitar, Academia de Studii Economice

Cristian Teodor, asistent universitar, Academia de Studii Economice

Ramona Igret, lector universitar, Academia de Studii Economice

Mădălina Meghisan-Toma, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Ion Anghel, profesor universitar, Academia de Studii Economice

Florin Sgardea, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Mihaela Ifirm, lector universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Radu Uszkai, asistent universitar, Academia de Studii Economice

Radu Ciobanu, asistent universitar, Academia de Studii Economice

Mădălina Doroftei, lector universitar, Academia de Studii Economice

Tudor Smirna, asistent universitar, Academia de Studii Economice

Vlad Topan, conferenţiar universitar, Academia de Studii Economice

Sorin Anagnoste, lector universitar, Academia de Studii Economice”.