FOTO Podul Calafat-Vidin ar putea apărea pe una dintre bancnotele de euro. Isărescu: „Pe bancnotele de euro se află poduri, ca simbol al unităţii europene“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, cel care a semnat în 2000, ca prim-ministru, acordul de construcţie a podului de la Calafat-Vidin, afirmă că la acel moment spera ca lucrarea să fie încheiată mai repede, nu în 2013, şi a adăugat că acest pod poate concura să apară pe bancnotele de euro.

"Este un pod european, solid, eficient, care uneşte două părţi ale Europei şi, pentru că pe bancnotele de euro se află poduri, ca simbol al unităţii europene, al comunicării, al solidarităţii, cred că şi acest pod poate concura în viitor să apară pe una din bancnotele de euro", a spus Isărescu, care a fost invitatul special al premierului Victor Ponta la inaugurarea podului.

Inaugurarea podului Calafat-Vidin a avut loc ieri, eveniment la care au participat oficialităţi din România şi Bulgaria, dar şi comisarul european pentru politică regional Johannes Hahn.  

Guvernatorul Isărescu a menţionat şi contribuţia la acest proiect a foştilor politicieni din urmă cu 13 ani, făcând referire inclusiv la preşedintele României şi ministrul de Externe de atunci, Emil Constatinescu şi, respectiv, Petre Roman.

În cadrul evenimentului de inaugurare a podului, premierul român Victor Ponta a menţionat că finalizarea acestui pod a durat foarte mult, fiind al şaselea prim-ministru de la demararea lucrărilor. 

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Costurile totale ale proiectului totalizează 226 de milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar se ridică la 60,7 milioane de euro. 

Proiectul beneficiază de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Şoferii de autoturisme cu cel mult 8+1 locuri şi de maşini transport marfă cu greutate mai mică de 3,5 tone vor plăti o taxă de 27 lei (6 euro) pentru trecerea peste noul pod de la Calafat-Vidin, pentru maşinile cu mai mult de 9 locuri şi maximum 23 locuri pe scaune taxa fiind de 54 lei (12 euro).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite