Cei mai mulţi tineri încearcă să treacă singuri peste problemele cu banii. Doar 4% apelează la prieteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circa 70% recunosc că au avut probleme financiare în familie, care au condus la discuţii tensionate FOTO David Muntean
Circa 70% recunosc că au avut probleme financiare în familie, care au condus la discuţii tensionate FOTO David Muntean

Aproape jumătate (43,5%) dintre românii cu vârste până în 35 de ani, care au probleme cu banii, încearcă să depăşească obstacolul, fără a cere ajutorul cuiva, în timp ce peste o treime (37,2%) apelează la familie şi doar 4,4% la prieteni.

Datele reies dintr-un studiu privind educaţia financiară, realizat la comanda companiei de recuperare a creanţelor Kruk România, potrivit News.ro.

Sondajul a fost realizat online, în perioada 16-26 mai, pe un eşantion de circa 1.900 de persoane, din care 27,4% sunt studenţi, respondenţii având vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani. 48% din participanţi obţin venituri lunare mai mici de 2.000 de lei, 17% câştigă între 2.000 şi 3.000 de lei, iar un sfert nu au venituri proprii, categorie în care se încadrează studenţii.

În cazul în care ajung la “ananghie” cu banii, una din zece persoane cere ajutorul atât părinţilor, cât şi prietenilor, însă doar sub 1% aleg să ceară sfatul unui consultant financiar.

Circa 70% recunosc că au avut probleme financiare în familie, care au condus la discuţii tensionate, 86% dintre respondenţi afirmând că dezbat aceste situaţii acasă.

De asemenea, 65% spun că ţin o evidenţă a cheltuielilor lunare, care includ facturi, întreţinere, credite, sărbători sau vacanţe.

Aproape toţi (91%) consideră că un buget adaptat raţional nevoilor proprii le-ar putea aduce economii, însă doar jumătate dintre participanţii la sondaj sunt calculaţi tot timpul şi îşi planifică bugetul pe care îl au disponibil lunar.

Deşi românii au învăţat, în copilărie, de la părinţi, care este rostul banilor, în 86% din cazuri, majoritatea apreciază că familia, în speţă părinţii, nu deţine suficiente informaţii sau cunoştinţe financiare privind latura financiară a vieţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite