Astăzi intră în vigoare plafoarea tarifelor RCA. UNSAR cere o strategie pentru reducerea accidentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UNSAR cere aprobarea strategiei privind siguranţa rutieră
UNSAR cere aprobarea strategiei privind siguranţa rutieră

Începând de astăzi intră în vigoare plafonarea tarifelor pentru poliţele de răspundere civilă auto, stabilindu-se niveluri maxime pentru fiecare categorie de şofer şi capacitate cilindrică, în parte.


În context, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) „consideră că singura soluţie realistă de limitare a efectelor negative pentru piaţă este reducerea frecvenţei accidentelor rutiere”, potrivit unui comunicat.

UNSAR reaminteşte că, pe lângă plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 826/2016, există şi propunerea de creştere a limitelor de despăgubire acordate de asigurători, aşa cum este prevăzută în proiectul de normă privind asigurările auto.

„Statisticile Poliţei Române arată o creştere cu peste 11% în 2015 faţă de 2014 a numărului de accidente rutiere şi al persoanelor rănite grav pe drumurile din România. Mai mult, România este singura ţară din Uniunea Europeană în care numărul răniţilor în trafic a crescut continuu în ultimii 15 ani”, potrivit UNSAR.

„De exemplu, în anul 2000 au fost 6.000 de răniţi, în timp ce în 2014 peste 32.000 de persoane au fost victime ale accidentelor de circulaţie, conform datelor prezentate la începutul acestui an de Comisia Europeană. Ca o consecinţă directă, din anul 2007 până în anul 2015, despăgubirile plătite pentru daune morale aferente vătămărilor corporale şi deceselor au crescut cu 2000%”, mai scrie în comunicat.

„De aceea, UNSAR susţine implementarea cât mai grabnică a Strategiei pentru Siguranţa Rutieră iniţiată de Guvern şi îşi exprimă disponibilitatea de a deveni un partener pentru autorităţi în identificarea soluţiilor şi acţiunilor optime care să crească nivelul de educaţie rutieră atât în rândul şoferilor, cât şi a pietonilor”, se mai menţionează în document.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite