Accizele plătite în 2015 vor fi în lei, fixate la cursul folosit în acest an, de 4,738 lei/euro. Potrivit Codului Fiscal în vigoare, cursul trebuia să fie de 4,5 lei/euro
0Accizele în 2015 vor fi calculate în lei, nu în euro, şi vor fi menţinute la valoarea în lei din 2014, când s-a folosit un curs de schimb de 4,738 lei/euro, urmând că din anul 2016 să fie indexate cu inflaţia, a declarat Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor Publice.
„Acciza în 2015 va fi la aceeaşi valoare nominală, în lei, cu cea de anul acesta. În termeni reali, acciza scade, pentru că există o inflaţie de aproximativ 1,5%. Din 2016 încolo această valoare va fi indexată cu inflaţia şi, practic, aceasta va fi formula de calcul - valoarea în lei indexată cu inflaţia“, a spus Petrescu, potrivit Agerpres.
Ministrul Finanţelor a afirmat că au fost analizate mai multe posibilităţi şi a menţionat că s-a opus de la început unei formule complicate, care se modifică de la an la an. „În trecutul apropiat, formula de calcul conţinea şi o rată de schimb euro/leu la 1 octombrie. Acest lucru nu este necesar. Practic, s-a făcut acest lucru pentru că, în fiecare an, Comisia Europeană trebuie să verifice dacă acciza este deasupra minimului în UE. Ei trebuie să transforme în euro acciza în fiecare stat, folosesc acest curs de schimb şi compară să vadă dacă acciza în euro este deasupra acestui nivel minim. Noi suntem deasupra acestui nivel minim, nu este nevoie să luăm în calcul acest curs euro/leu (...) Am decis ca acciza să rămână la acelaşi nivel cu cea din 2014. Cineva care a plătit 10 lei anul acesta va plăti 10 lei şi anul viitor. Acciza va fi exprimată în lei, mi se pare normal, suntem în România, plătim la supermarket în lei, primim salariul în lei, nu văd de ce acciza ar trebui exprimată în euro, ea va fi exprimată în lei. Anul viitor rămâne exact la aceeaşi valoare. Practic, în valoare reală, acciza scade, pentru că există o inflaţie de aproximativ 1,5%“, a spus Ioana Petrescu.
De altfel, premirul Victor Ponta a spus, la începutul şedinţei de Guvern de ieri, că Executivul nu va creşte taxe şi impozite, făcând referire şi la accize şi spunând că acestea vor rămâne „exact cum au fost în 2014, niciun leu în plus“ în condiţiile în care sistemul aplicat până acum la calculul accizelor ar trebui să conducă la o scădere.
„Vreau să vă rog să închidem această construcţie bugetară pe 2015 pe principiile pe care le-am anunţat, şi anume nu se creşte nicio taxă şi niciun impozit. Foarte multă lume întreba de acciză sau de...rămân exact cum au fost în anul 2014, niciun leu în plus“, a spus miercuri Ponta.
Potrivit Codului Fiscal în vigoare, accizele plătite în 2015 ar trebui calculate la un curs de schimb de aproximativ 4,5 lei/euro, semnificativ mai mic faţă de cel din acest an.
Până în acest an, accizele plătite de consumatori pentru carburanţi, ţigări, alcool, energie electrică şi gaze naturale se calculau la cursul de schimb anunţat de Banca Centrală Europeană (BCE) în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent. În 2014, accizele nu s-au mai plătit la cursul de la 1 octombrie 2013, adică de 4,4485 lei/euro, întrucât Guvernul a schimbat modul de calcul şi a atribuit cursului o valoare mai mare.
Mai exact, din acest an, Codul Fiscal prevede că, dacă raportul de schimb valutar din prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent este mai mic decât cel stabilit în prima zi din octombrie a anului anterior celui precedent, se va lua în calculul accizei cursul de schimb de la 1 octombrie a anului anterior celui precedent, valoare care se actualizează cu media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent.
Cursul de schimb de la 1 octombrie 2013 a fost de 4,4485 lei/euro, mai mic faţă de cel de la 1 octombrie 2012 – 4,5223 lei/euro. În acest caz, în calculul accizei s-a luat cursul de schimb de la 1 octombrie 2012, de 4,5223 lei/euro, valoare care a fost actualizată cu media anuală a indicelui preţului de consum calculată în septembrie 2013 – de 4,77%. Astfel, românii au ajuns să plătească în 2014 accize la o valoare atribuită a cursului de schimb de 4,738 lei/euro.
Dacă Ministerul Finanţelor ar fi menţinut şi în 2015 actualul mod de calcul, stipulate în Codul Fiscal în vigoare, românii vor plăti accize la un curs de aproximativ 4,5 leu/euro. Vom explica cum am ajuns la această valoare. Cursul anunţat la 1 octombrie 2014 de BCE a fost de 4,4093 lei/euro, mai mic decât cel anunţat la 1 octombrie 2013 – de 4,4485 lei/euro.
În acest caz, accizele s-ar calcula în 2015 ţinând cont de cursul de la 1 octombrie 2013 (4,4485 lei/euro), valoare care se indexează cu media anuală a indicelui preţurilor de consum din septembrie 2014 – 1,2%.
Reiese că accizele s-ar fi calculat în 2015 la o valoare atribuită cursului de 4,5019 lei/euro, mai mică cu 28,3 bani decât cea din acest an. O acciză mai mică înseamnă încasări mai mici la buget, luând în calcul o menţinere a volumului de bunuri accizabile tranzacţionate. T
Tocmai acest lucru i-a determinat pe oficialii Ministerului Finanţelor să analizeze noi metode de calcul.
Mai puteţi citi:
Acciza pe carburanţi devine realitate: ce preţuri găsim la pompă de astăzi
Preţul mediu la carburanţi cu o zi înainte de scumpire se ridica la valoarea de 5,9 lei pentru un litru de benzina şi de 6 lei pentru un litru de motorină, însă începand de marţi, 1 aprilie, ar putea creşte cu până la 40 de bani (7 eurocenţi plus TVA) pe litru, la 6,3 lei pentru un litru de benzină şi 6,4 pentru un litru de motorină.
Preşedintele Traian Băsescu a discutat, luni seară, la postul B1 TV, despre acciza la carburant, despre dreapta românească şi despre alegerile europarlamentare.
Acciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi va fi plătită integral doar de persoanele fizice posesoare de maşini şi de micile firme, după ce transportatorii rutieri şi fermierii îşi vor putea recupera o mare parte din costurile suplimentare.
Premierul Victor Ponta a postat pe pagina sa de pe un site de socializare un grafic care ilustrează evoluţia preţului la carburanţi în perioada ianuarie 2009-mai 2012, în guvernarea PDL, şi în perioada mai 2012-martie 2014, în guvernarea PSD, arătând că „preţul benzinei, sub guvernele domnului Băsescu, a crescut cu 70%, iar cel al motorinei cu 90%“.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburant, despre relaţiile României cu Rusia şi China şi despre aniversarea a zece ani de la intrarea României în NATO.
Băsescu, un ultim apel către Ponta: „Vă rog renunţaţi la introducerea accizei la carburant“
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis o nouă scrisoare premierului Victor Ponta, în care îi cere să renunţe la introducerea accizei la carburant de la 1 aprilie, precizând că povara va fi suportată de cetăţean.
Şoferii vor circula anual cu 1.100 de kilometri mai puţin dacă îşi păstrează neschimbat bugetul pentru achiziţia de carburanţi după introducea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru, de la 1 aprilie, potrivit unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown pentru VeziCatFace.ro.
Executivul pregăteşte un act normativ prin care transportatorii vor primi înapoi, trimestrial, câte 4 eurocenţi din cei 7 eurocenţi, cât va reprezenta de la 1 aprilie acciza suplimentară, a declarat premierul Victor Ponta.
Guvernul a decis să introducă o acciză suplimentară la carburanţi „fără o analiză de impact, pentru a putea face cheltuieli mai mari în 2014, an electoral“, iar decizia va avea un „efect de bumerang“ asupra bugetului de stat, consideră liderii marilor asociaţii de transportatorii.
Guvernul a aprobat scrisoarea FMI şi trimite documentul către Preşedinţie pentru semnare
Executivul a aprobat scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi va trimite documentul către preşedintele Traian Băsescu, spre semnare, a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.
Acciza suplimentară de 7 eurocenţi va propulsa România în topul preţurilor UE la motorină şi benzină
România se află acum pe ultimul loc în clasamentul european al preţurilor la benzină şi pe 23 din 28 la motorină. De la 1 aprilie, preţul motorinei ne va plasa în top 10.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină, arătând că, în caz contrar, şoferii vor cumpăra carburanţi dinafara ţării, fapt care ar duce la scăderea încasărilor bugetare din această taxă.
Premierul Victor Ponta a anunţat luni seara, în urma discuţiilor finale cu reprezentanţii misiunii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie şi că scrisoarea de intenţie va fi semnată de preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta le-a transmis finanţatorilor internaţionali că va semna dacă "acciza" nu va apărea în document.