Transelectrica anticipează înjumătăţirea profitului în acest an

Transelectrica anticipează înjumătăţirea profitului în acest an

Transelectrica a fost transferată de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului

Compania de stat Transelectrica, care operează sistemul naţional de transport al energiei, estimează pentru acest an venituri de 2,6 miliarde de lei, în stagnare faţă de 2013, şi cheltuieli în urcare cu 6,8%, la 2,48 miliarde de lei, în principal din cauza lucrărilor de investiţii.

Veniturile de anul trecut au totalizat 2,57 miliarde de, în timp ce cheltuielile au însumat 2,32 miliarde de lei, astfel că Transelectrica a obţinut un profit net de 203,3 milioane de lei. Ţinta de venituri pentru anul 2013 a fost de 2,8 miliarde de lei.
 
Compania a anunţat miercuri că propune acţionarilor dividende de 163,3 milioane lei (36,6 milioane euro), de 5,5 ori mai mare faţă de cele distribuite anul trecut.
Potrivit proiectului de buget pentru acest an, Transelectrica ar urma să obţină un profit net de 96,9 milioane de lei, mai puţin de jumătate faţă de câştigul înregistrat în 2013.
Veniturile pentru 2014 au fost fundamentate ţinând seama, în principal, de cantitatea de energie electrică programată pentru livrare (în scădere cu 4% faţă de 2013) şi tariful mediu pentru serviciul de transport (mai mare cu 5,7%). Veniturile din exploatare sunt estimate la 2,52 miliarde de lei şi reprezintă 97% din încasările totale.
 
Finanţarea programată pentru proiectele de innvestiţii se ridică la 927,8 milioane de lei, în creştere cu 31,8% faţă de valoarea preliminată pentru 2013.
 
Statul controlează 58,68% din capitalul Transelectrica, iar Fondul Proprietatea deţine o participaţie de 13,49%. Restul titlurilor, respectiv 27,81% din total, aparţin altor acţionari de pe bursă.
 
Mai puteţi citi:
 
Guvernul a transferat, prin ordonanţă de urgenţă, Transelectrica şi Transgaz de la Ministerul de Finanţe către Secretariatul General al Guvernului (SGG), însă o serie de aspecte ale operaţiunii sunt problematice, precum trecerea bursei de energie OPCOM în administrarea Departamentului pentru Energie şi a dispeceratelor energetic şi de gaze în "coordonarea" ministrului delegat pentru Energie.
 
Compania de stat Transelectrica a înregistrat în 2013 venituri de 2,46 miliarde lei, în scădere cu 10,8% faţă de nivelul de 2,76 miliarde de lei în 2012, dar a raportat un profit net de 162,29 milioane de lei, de 4,7 ori mai mare, potrivit situaţiilro financiare prezentate pe bursă.
 
Echipele profesioniste de tăietori de lemne, vopsitori de stâlpi şi cosaşi au făcut o pagubă de 16 milioane de lei companiilor Electrica şi Transelectrica numai în anul 2012.
 
Tariful mediu perceput de Transelectrica (TEL) pentru transportul energiei electrice va creşte de la 1 ianuarie cu 4,72%, de la 21,16 lei/MWh la 22,16 lei/MWh, după ce ANRE a aprobat săptămâna trecută majorarea unor tarife, scrie Mediafax.

 

citeste totul despre: