Toţi banii lui Sebastian Ghiţă: ce tranzacţii a făcut cel mai bogat deputat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă are o avere de 100 de milioane de euro FOTO Mediafax
Sebastian Ghiţă are o avere de 100 de milioane de euro FOTO Mediafax

Când spui Sebastian Ghiţă, intrat recent în vizorul DNA, spui prietenia cu Victor Ponta, afaceri cu statul, o colecţie impresionantă de ceasuri, bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 13 milioane de euro. Descrierea e însă incompletă, scrie Adevărul Financiar.

Averea lui Sebastian Ghiţă, cel mai bogat deputat român – demisionat din PSD după alegerile prezidenţiale – a ajuns în atenţia publică prin două împrumuturi halucinante regăsite în declaraţia sa de avere: Ghiţă, care potrivit Forbes România are o avere de 100 de milioane de euro, l-a împrumutat pe Alexandru Iacobescu cu patru milioane de dolari şi 90,3 milioane de euro.

Alexandru Iacobescu, un apropiat al lui Ghiţă, este director general al postului de ştiri România TV, controlat de Sebastian Ghiţă. Iacobescu mai este, în urma împrumuturilor primite de la Ghiţă, şi unul dintre cei mai datori oameni din România.

Sebastian Ghiţă este urmărit penal pentru folosirea influenţei şi autorităţii într-un dosar de fraudă a fondurilor europene în care este cercetat şi Iulian Herţanu, cumnatul primului ministru Victor Ponta.

Bogăţia acumulată de Ghiţă în foarte scurt timp (ploieşteanul are doar 37 de ani) a fost pusă aproape exclusiv pe seama afacerilor cu statul. El a fost acuzat în repetate rânduri de mediul de business că a confiscat o bună parte din afacerile industriei de IT şi telecom, şi a împărţit criticile concurenţilor din mediul IT împreună cu Irina Socol, fondatoarea Siveco, astăzi urmărită penal într-un dosar de evaziune fiscală.

Citiţi mai multe pe acest subiect pe Adevărul Financiar

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite