Sute de mineri s-au blocat în subteran la exploatările din Lonea şi Vulcan. Ortacii sunt nemulţumiţi de insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara
0Aproximativ 300 de mineri de la Exploatarea Minieră Lonea, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, s-au blocat, luni, în subteran, iar 15 se află în greva foamei, ei fiind nemulţumiţi de starea de insolvenţă în care se află compania şi avertizând în privinţa pierderii locurilor de muncă.
Concomitent, ortacii de la mina Vulcan s-au adăugat marţi protestului, circa 250 de angajaţi din schimbul IV refuzând să iasă la suprafaţă şi rămânând într-o galerie a exploatării de cărbune. De asemenea, alţi 300 de salariaţi de la termocentrala Mintia protestează în curtea întreprinderii, nemulţumiţi de lipsa măsurilor de reorganizare.
Minerilor le este teamă că îşi vor pierde locurile de muncă şi au cerut prezenţa în Valea Jiului a ministrului Energiei, Victor Grigorescu.
„Demersul acestora este unul care survine după ani de zile, timp în care noi ca organizaţie sindicală, am încercat prin toate posibilităţile legale să atragem Guvernului atenţia asupra situaţiei către care se îndreaptă Complexul Energetic Hunedoara. Nimeni nu a crezut că ajungem în insolvenţă şi, de altfel, nimeni nu crede că ajungem în faliment. Linia pe care funcţionează CEH-ul, din păcate, este aceea a falimentului. Toată lumea este imună, nimeni nu aude, nimeni nu poate. Până la urmă huila asta este a statului român şi statul român trebuie să decidă ce vrea să facă cu aceasta“, a declarat, Petre Nica, liderul Sindicatului „Muntele“, citat de Mediafax.
Acţiunile de protest ale minerilor au loc la o săptămână după ce în Petroşani sute de oameni au participat la un miting în care au cerut Guvernului să găsească soluţii pentru salvarea de la închidere a minelor din Valea Jiului.
Citiţi şi Complexul Energetic Hunedoara a intrat oficial în insolvenţă
Complexul Energetic Hunedoara a solicitat anul trecut intrarea în insolvenţă, din cauza datoriilor de peste 1,2 miliarde de lei, înregistrate către furnizori şi către statul român.
Instanţa a admis cererea de intrare în insolvenţă, dar nu a stabilit administratorul judiciar dorit de statul român, Remus Borza, care gestionează şi restructurarea producătorului de energie Hidroelectrica.
În prezent, peste 6.000 de oameni lucrează în cadrul socieuităţii, la termocentralele Mintia şi Paroşeni şi în exploatările miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.