Străinii sunt interesaţi să cumpere Blue Air. Operatorul aerian a fost scos la vânzare la începutul lunii
0Blue Air a anunţat că au fost depuse nouă oferte sau scrisori de intenţie de la investitori interesaţi de preluarea operatorului aerian deţinut de omul de afaceri Nelu Iordache, cei mai mulţi din afara ţării.
„În urma anunţului făcut în data de 11 aprilie privind scoaterea la vânzare a companiei Blue Air, vă informăm faptul că, până la data limită de 20 aprilie au fost depuse un număr de nouă oferte/scrisori de intenţie, cele mai multe provenind din afara ţării. Este vorba despre companii din Belgia, Italia, România, Elveţia, Grecia, dar şi din Emiratele Arabe Unite sau alte ţări din Asia“, se arată într-un comunicat al companiei.
Compania precizează că modalitatea de evaluare şi de selecţie a ofertelor depuse, precum şi procedura de derulare a negocierilor va fi stabilită împreună cu creditorii societăţii, inclusiv ANAF.
"Împreună cu creditorii societăţii intenţionăm să fixăm data de 20 mai drept deadline pentru primirea ofertelor finale. În acest sens, criteriile de selecţie vor fi aprobate de creditorii companiei şi acţionarii acesteia, alături de Comisia de negociere, care urmează a fi desemnată", potrivit sursei citate.
Compania reaminteşte pasagerilor Blue Air că decizia de vânzare a companiei nu influenţează în niciun fel zborurile efectuate sau programate, orarul de zbor rămâne neschimbat, iar zborurile se efectuează normal, conform acestuia.
De asemenea, biletele de avion achiziţionate până în prezent sau care vor fi cumpărate în viitor sunt şi vor rămâne valabile.
"Identificarea unui investitor are drept scop consolidarea poziţiei Blue Air pe piaţa de transport aerian, atât din România, cât şi din statele europene unde sunt operate zboruri", se mai arată în comunicat.
În prezent, Blue Air operează zboruri cu 8 aeronave, către 30 de destinaţii europene cu plecare din Bucureţti, Bacău şi Sibiu, având aproximativ 400 de salariaţi.
Blue Air şi constructorul Romstrade, aflat în insolvenţă, sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad şi aflat în prezent în detenţie.