Articol publicitar

Poveştile celei mai mari rafinării din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Colţănel, Manager de Operaţiuni pentru rafinăriile Petromidia şi Vega din cadrul KMG International/Rompetrol.
Laurenţiu Colţănel, Manager de Operaţiuni pentru rafinăriile Petromidia şi Vega din cadrul KMG International/Rompetrol.

O rafinărie pentru o companie este asemenea unei inimi pentru corpul uman. Aşa cum inima pompează sângele prin tot corpul uman, rafinăria îşi trimite produsele sale finite spre vânzare.

Comparaţia aparţine Managerului de Operaţiuni pentru rafinăriile Petromidia şi Vega, Laurenţiu Colţănel, din cadrul KMG International/Rompetrol.

„Petromidia şi Vega sunt inima grupului KazMunayGaz şi reprezintă două platforme încărcate de istorie”, adaugă Colţănel. Astfel, Petromidia a fost construită acum aproape 40 de ani. Pentru construcţia ei a fost necesară asanarea unei mlaştini şi s-au luat aproape 35 de hectare din mare. În jurul ei s-a dezvoltat un oraş, Năvodariul, ce număra vreo 6.000 de locuitori. Azi a ajuns la circa 40.000. La finalul epocii comuniste, Petromidia, cea mai mare rafinărie dintre cele patru existente azi în România, avea o capacitate de prelucrare a ţiţeiului de 3,5 milioane de tone anual. În prezent, datorită investiţiilor în tehnologie modernă, are o capacitate de cinci milioane de tone de ţiţei, anual. Celor care l-ar întreba dacă Petromidia mai este azi o capacitate industrială românească, Colţănel nu ar pregeta să le răspundă pozitiv. Fiindcă la Petromidia lucrează circa 1.700 – 1.800 de persoane, în marea lor majoritate români. Iar taxele se plătesc către statul român.

Singurul producător de bitum din ţară

Vega e cea mai longevivă rafinărie în funcţiune din România, având o vechime de 112 ani. A fost incendiată în Primul Război Mondial, bombardată de două ori în cel de Al Doilea Război Mondial. Chiar şi în această conjunctură rafinăria a renăscut de fiecare dată. În prezent e singura rafinărie şi producător de bitum din România. În jurul celor două rafinării au apărut şi instituţii de învăţământ, liceal şi universitar, atât la Ploieşti, cât şi Constanţa, ce asigură schimbul de generaţii.

Petromidia funcţionează ca o mare familie. La fel, Vega. Rompetrolul în general. Solidaritatea de meserie nu e o vorbă în vânt la Petromidia. „Totul e viu şi în mişcare la Petromidia, iar vigilenţa trebuie să fie maximă, spune Laurenţiu Colţănel in Bucataria Rompetrol. Şi de multe ori, vigilenţa e completată de colegi, care te ajută cu un sfat, cu o vorbă bună, cu un zâmbet. În fond,  lucrăm într-o meserie frumoasă, dar periculoasă. Iar zîmbetele te ajută să mergi mai departe, să treci peste obstacolele vieţii”.

.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite